3.228 vizualizări

Promulgarea legii care interzice Panglica Sf. Gheorghe, subiect de speculație pentru unele portaluri

Presa online a reacționat prompt la promulgarea de către președinta Maia Sandu a legii privind interzicerea utilizării în țara noastră a simbolurilor invaziei ruse în Ucraina. În mesajul transmis de șefa statului în cadrul unui briefing de presă, susținut pe 19 aprilie, ea a explicat de ce este necesară o astfel de lege în condițiile războiului din țara vecină. Totuși, mai multe portaluri și site-uri TV afiliate socialiștilor au scos în prim-plan un singur element din mesajul prezidențial – interzicerea Panglicii Sf. Gheorghe, fără să prezinte contextul.

Portalul de limbă rusă KP.md a titrat: „Președinta Sandu a promulgat legea care interzice panglica Sfântul Gheorghe în Moldova: «De acum înainte, acest simbol este ilegal, aparține gropii de gunoi a istoriei»” (în original, „Президент Санду промульгировала закон о запрете Георгиевской ленты в Молдове: «Отныне этот символ – вне закона, ему место на свалке истории»”). Rupt din context, citatul luat între ghilimele nu redă sensul exact al îndemnului pe care l-a adresat cetățenilor șefa statului: „Trebuie să spunem un nu ferm războiului şi simbolurilor acestuia. Locul acestor simboluri este alături de alte simboluri barbare, la coşul de gunoi”.

Portalul Aif.md, la fel, scoate în prim-plan aceeași idee în materialul „«Locul unor astfel de simboluri este la groapa de gunoi a istoriei”: Sandu legalizează interzicerea panglicii Sfântul Gheorghe (VIDEO)»” („«Место таких символов – на свалке истории»: Санду узаконила запрет георгиевской ленты ВИДЕО”). Iar site-ul postului Primul în Moldova atenționează că „purtarea Panglicii Sfântul Gheorghe în Moldova va fi calificată drept infracțiune”. Motivul Panglicii este reamintit și în știrea canalului NTV Moldova: „Președintele țării susține că utilizarea Panglicii Sfântul Gheorghe «este un comportament criminal și dezgustător»”.

Alte portaluri au încercat să prezinte obiectiv evenimentul, fără să rupă din context unele declarații ori să dea interpretări subiective în știri. De exemplu:  „VIDEO. Președintele R. Moldova, Maia Sandu: Am promulgat legea care interzice folosirea simbolurilor agresiunii Ruse în Ucraina” (TVR Moldova); „Maia Sandu a semnat decretul. Simbolurile invaziei ruse în Ucraina, interzise în R. Moldova” (Deschide.md); „Președinta Maia Sandu a promulgat legea care interzice simbolurile ce promovează războiul Federației Ruse în Ucraina: «Cei care justifică astăzi uciderea ucrainenilor, mâine pot solicita uciderea moldovenilor»” (Ziarulnational.md) etc.

Vedeți mai jos o selecție de știri.

Președintele Sandu a promulgat legea care interzice panglica de Sfântul Gheorghe în Moldova: „De acum înainte, acest simbol este ilegal, aparține gropii de gunoi a istoriei”.

Maia Sandu a declarat despre simbolul păcii și al Marii Victorii: „Simboluri precum panglica Sfântul Gheorghe aparțin gropii de gunoi a istoriei, utilizarea lor este criminală și va fi aspru pedepsită!”. La 19 aprilie 2022, președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a promulgat o lege care interzice panglicile Sfântul Gheorghe și unele însemne „utilizate de participanții la acte de agresiune militară, crime de război și crime împotriva umanității”. Șeful statului a declarat acest lucru în cadrul unei conferințe de presă. Legea va intra în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Kp.md

Președinta Maia Sandu a promulgat legea care interzice simbolurile ce promovează războiul Federației Ruse în Ucraina: „Cei care justifică astăzi uciderea ucrainenilor, mâine pot solicita uciderea moldovenilor”

Președinta Maia Sandu anunță că a promulgat legea care interzice pe teritoriul Republicii Moldova a simbolurilor care sprijină invazia Rusiei în Ucraina – literele Z și V, dar și panglica Sf. Gheorghe. Noile prevederi vor intra în vigoare imediat ce vor fi publicate în Monitorul Oficial. Șefa statului a precizat, în cadrul unui briefing susținut astăzi la Președinție, în limbile româna și rusă, că această lege nu interzice sărbătoarea de 9 mai.
Ziarulnational.md

Purtarea Panglicii Sfântul Gheorghe în Moldova se va califica ca infracțiune

Președintele Maia Sandu susține că cetățenii vor plăti dur dacă vor continua să poarte Panglica Sfântul Gheorghe după scoaterea acesteia în afara legii. Declarația a fost făcută după anunțul promulgării legii care interzice un șir de însemne, asociate, în opinia autorităților, cu războiul din Ucraina. „Nu putem tolera promovarea unor simboluri și acțiuni care sunt asociate războiului din Ucraina. (…) Locul acestor simboluri este alături de alte simboluri barbare ale distrugerii și morții. La coșul de gunoi al istoriei.
Primul.md