3.941 vizualizări

Pentru unii – maidan, pentru alții – acțiune de apărare a drepturilor. Cum s-a văzut în presă protestul de joi din fața Parlamentului

Majoritatea parlamentară formată din deputați ai Partidului Socialiștilor și Partidului Șor au aprobat joi, 3 decembrie, în două lecturi, proiectul de lege privind trecerea Serviciului de Informații și Securitate din subordinea președintelui țării în cea a Parlamentului. Inițiativa a fost boicotată de deputații Platformei Demnitate și Adevăr, Partidului Acțiune și Solidaritate, Partidului Democrat și formațiunii Pro Moldova, care au cerut retragerea de pe ordinea de zi a mai multor proiecte controversate, printre care și proiectul ce vizează controlul SIS. Întrucât propunerile acestora nu au întrunit numărul necesar de voturi, decizia de schimbare a controlului SIS a fost luată pe fundalul protestelor opoziției în plen și a suporterilor opoziției în stradă, în fața Parlamentului.

Instituțiile de presă au reflectat evenimentele diferit. Unele au pus accent pe nemulțumirile celor care au protestat împotriva proiectelor de lege controversate, venind cu știri și live-uri de la fața locului: „(video) Protest la Parlament, împotriva «reducerilor din competențele președintelui»: Anticipate!” (Unimedia.info); Protest în fața Parlamentului față de proiectul PSRM de a scoate SIS de sub controlul președintelui (Jurnaltv.md); Protest la Chișinău: «Afară din Parlament!», «Anticipate!» (IPN.md); Maia Sandu | Aproape zece luni, Dodon și Guvernul lui au făcut totul pe dos și tot din cauza lor trebuie să ieșim din nou în stradă în plină pandemie ca să ne apărăm drepturile (Radio Chișinău), La Minsk se protestează împotriva unui președinte ales prin fraudă, la Chișinău – în favoarea unui președinte ales legal (Jurnal.md); Video/Update/Maia Sandu se alătură protestatarilor. «Veniți cu noi, vă fură și pe voi». Mii de cetățeni au venit la protestul din fața Parlamentului, după ce Maia Sandu a anunțat începerea «luptei» împotriva «grupării oligarhice Dodon-Șor» și Maia Sandu, în fața protestatarilor: Oamenii mor în spitale, oamenii nu au ce mânca… Și cu ce se ocupă majoritatea PSRM-Șor? Se ocupă de reducerea atribuțiilor președintelui. Demisia Guvernului și alegeri parlamentare anticipate.” (Ziarul Național), „În fața protestatarilor a ieșit președinta aleasă Maia Sandu (VIDEO) (Agora)

Alte redacții au reflectat tendențios, evidențiind prin titluri atitudinea subiectivă: „Chiar dacă Maia Sandu a câștigat fotoliul de președinte, deputații săi oricum amenință cu maidanul (Telegraph.md), Protest generat de un motiv formal (Primul.md); Originara din Risipeni cheamă la protest: Președinta aleasă Maia Sandu a făcut apel la cetățeni să iasă la proteste – ea are nevoie de serviciile speciale, nu îi pasă de Covid /(orig. Рисипенская дева зовет на протест: Избранный президент Молдовы Санду призвала людей выйти на протест – ей очень нужны спецслужбы, плевать на ковид” și Fac ceea ce se pricep mai bine: deputații ACUM au decis să organizeze un SIS-maidan la Chișinău/ (orig. Делают то, что лучше умеют: депутаты «ACUM» решили в Кишиневе устроить «сибомайдан»”), (Kp.md)

Postul Pro TV Chișinău a informat atât despre acțiunile protestatarilor, cât și despre declarațiile oficialilor care au venit cu mesaje la adresa manifestanților: În timp ce în Parlament spiritele erau încinse, în fața clădirii era protest. Sute de oameni s-au adunat la îndemnul Maiei Sandu și s-au pronunțat împotriva intenției socialiștilor de a scoate SIS-ul din subordinea Președintelui Video.

Vedeți mai jos selecția de știri.

 

Maia Sandu, în fața protestatarilor: Oamenii mor în spitale, oamenii nu au ce mânca… Și cu ce se ocupă majoritatea PSRM-Șor? Se ocupă de reducerea atribuțiilor președintelui. Demisia Guvernului și alegeri parlamentare anticipate

Ce face această majoritate PSRM-Șor în situația în care țara este în plină criză pandemică, sanitară, economică, criză în agricultură?
ZN.md

În timp ce în Parlament spiritele erau încinse, în fața clădirii era protest. Sute de oameni s-au adunat la îndemnul Maiei Sandu și s-au pronunțat împotriva intenției socialiștilor de a scoate SIS-ul din subordinea președintelui - Video

În timp ce în Parlament spiritele erau încinse, în fața clădirii era protest. Sute de oameni s-au adunat la îndemnul Maiei Sandu și s-au pronunțat împotriva intenției socialiștilor de a scoate SIS-ul din subordinea președintelui, după ce Igor Dodon a pierdut alegerile.
Protv.md

Рисипенская дева зовет на протест: Избранный президент Молдовы Санду призвала людей выйти на протест - ей очень нужны спецслужбы, плевать на ковид

В четверг в центре Кишинева сторонники Майи Григорьевны будут протестовать у парламента, требуя оставить СИБ в подчинении президента.
Kp.md