3.101 vizualizări

Gestionarea de către Primăria Capitalei a circulației transportului public în condiții de iarnă, criticată de unele posturi și lăudată de altele

Lipsa de echidistanță în cazul unor televiziuni afiliate la formațiuni politice se resimte nu doar în știrile cu caracter politic, ci și în cele  care vizează ninsorile abundente din ultimele zile. Astfel, Accent TV și NTV Moldova au avut de spus numai cuvinte de bine la adresa Primăriei municipiului Chișinău, condusă de Ion Ceban, ales primar din partea PSRM, privind modul în care circulă în Capitală șoferii și pietonii pe timp de iarnă. Pe de altă parte, TV6, afiliat lui Ilan Șor, a văzut în culori negre modul în care autoritățile locale de la Chișinău gestionează situația.

NTV Moldova, în principalul buletin de știri din 27 decembrie, ora 19:00, remarcă faptul că  „întreprinderile specializate din Capitală au împrăștiat noaptea trecută peste o mie de tone de material antiderapant pe străzile pe care circulă transportul public. În aceste lucrări au fost antrenate peste 60 de autospeciale. De asemenea, mai mult de 400 de angajați ai Direcției generale locativ-comunale au intervenit la deszăpezirea stațiilor de așteptare, curților de bloc și drumurilor de acces către instituțiile de învățământ și spitale…”.

La aceste constatări se adaugă mesajele laudative aduse de Accent TV, un alt post afiliat socialiștilor, care, în aceeași zi de 27 decembrie, în emisiunea Sinteza Zilei susține că „în Capitală se circulă în condiții de iarnă, însă mașinile nu întâlnesc impedimente”; „Nu sunt cazuri să se formeze din cauza poleiului ambuteiaje și situații grave de accident…”.

Tot în principalul buletin de știri al zilei de 27 decembrie, postul TV6  prezintă situația din Capitală dintr-un unghi de vedere total diferit. În știrile televiziunii se afirmă exact contrariul, și anume că deplasarea transportului public în Capitală decurge cu mari dificultăți; că în sectorul Telecentru două troleibuze s-au tamponat din cauza drumurilor care nu au fost curățate. Iar participanții la un sondaj stradal critică în cor autoritățile municipale pentru că trotuarele sunt pline de zăpadă și e o „catastrofă” să mergi pe ele, de frica de a nu-ți „rupe picioarele”.

Postul de televiziune Jurnal TV a relatat în mod echilibrat despre acest subiect, fără să încline balanța într-o parte sau alta. La fel, opiniile cetățenilor, luate în cadrul unui vox populi, exprimă diferite poziții, ceea ce conferă reportajului un plus de autenticitate și credibilitate.

Vedeți, mai jos, o selecție de știri la temă.

Sursa foto: Jurnal TV

Drumuri practicabile în capitală

În capitală se circulă în condiții de iarnă, însă mașinile nu întâlnesc impedimente, din partea cui vine asigurarea, vedeți la Știri. Iarna și-a intrat în drepturi, dar de această dată nu a luat autoritățile municipale prin surprindere. Cel puțin, de asta ne asigură șeful Direcției generale de transport public și căi de comunicație, Vitalie Mihalache. La ședința tradițională din această dimineață Mihalache a subliniat că mijloacele de transport se deplasează fără impedimente în municipiul Chisinău. Toate drumurile sunt practicabile și se circulă în condiții de iarnă: „Pe șosele s-au efectuat lucrări de deszăpezire și de combatere a poleiului. (...) Transportul are condiții de deplasare. Nu sunt cazuri să se formeze din cauza poleiului ambuteiaje și situații grave de accident...”
Accent TV

Chișinăul, după prima ninsoare

Am putea spune că suntem într-o poveste, însă nu este chiar așa. Străzile centrale și trotuarele din Chișinău au fost curățate de zăpadă și se circulă relativ bine. Nu și în părțile care sunt mai îndepărtate de centrul capitalei. Aici totul este acoperit de zăpadă, iar oamenii spun că de dimineață nu au văzut nicio autospecială. Totuși, ei speră că se va face ordine și pe ulițele lor: „Se circulă greu, ia uitați-vă. Foarte greu se circulă, e dificil.” „E bine că este zăpadă, dar e rău că nu se curăță.” „Puțin dacă ar curăța; puțin dacă ar presura... fiindcă e lunecos.” „De la Deleanu până aici, am mers bine, fără probleme...” „E bine acum, dar dacă va mai ninge, o să fie mai rău. Pe drumuri, văd ca transportul circulă...”
Jurnal TV

Ninsorile au creat probleme

Dimineața de astăzi a fost una stresantă pentru șoferi și pietoni în capitală. Din cauza ninsorilor abundente, traficul rutier a decurs foarte complicat. Nu au putut fi evitate nici întâmplările neplăcute. Toate criticile au fost îndreptate asupra administrației publice locale, dar în pofida acuzațiilor din partea cetățenilor, celula de criză privind ameliorarea situației se va întruni abia în următoarele zile. La Telecentru, dimineață, din cauza drumului lunecos s-au lovit două troleibuze. În rezultatul impactului nu a avut nimeni de suferit, iar unitățile de transport au suportat doar defecțiuni nesemnificative. Nemulțumiți de cele întâmplate, pietonii critică autoritățile locale, în special pentru trotuarele care nu au fost curățate de zăpadă.
TV6