5.732 vizualizări

Galbur-Lavrov, un dialog pe diverse tonalități… mediatice

Acordul de Asociere cu UE, care ar fi afectat grav relațiile Republicii Moldova cu Rusia, noi abordări pentru vechiul conflict transnistrean, transformarea misiunii de pacificatori de pe Nistru, dar și restabilirea relațiilor comerciale dintre cele două țări. Sunt doar câteva dintre subiectele pe care a ales să le reflecte presa după întrevederea pe care a avut-o, la Moscova, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Andrei Galbur, și omologul său rus, Serghei Lavrov. Cine și cum a perceput tonalitatea discuțiilor dintre cei doi oficiali, vedeți în textele de mai jos.

Ministrul de Externe Andrei Galbur a avut o întrevedere cu omologul său rus Serghei Lavrov

Declaraţia de presă a viceprim-ministrului Andrei Galbur, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova, după încheierea întălnirii cu ministrul Afacerilor Externe al Federației Ruse Serghei Lavrov „Bună ziua, În primul rînd, aș dori să confirm faptul că, în cadrul discuției purtate am efectuat un schimb amplu de opinii pe întregul spectru al relațiilor bilaterale. În acest context, aș dori încă o dată să exprim mulțumiri lui Serghei Viktorovici pentru invitația de a vizita Moscova.Deși în dialogul dintre cele două țări s-a înregistrat o anumită pauză, țin să menționez cu satisfacție că în ultimele săptămîni am reușit să intensificăm contactele la nivelul conducerii Ministerelor Afacerilor Externe și Ministerelor Economiei. Unul dintre obiectivele principale ale actualei vizite este de a da un nou impuls relațiilor bilaterale.
Moldpres.md

Lavrov: Transnistria trebuie să facă parte dintr-o Moldovă integră şi neutră

Şeful diplomaţiei ruse a subliniat că Moscova va susţine activitatea în cadrul formatului de reglementare transnistreană „5+2”. El a adăugat că prin paşi mărunţi, dar siguri, acestui mecanism îi poate fi redată viabilitatea. Moscova pledează pentru păstrarea Transnistriei în componenţa unei Moldove integre, a declarat şeful diplomaţiei de la Moscova, Serghei Lavrov, după întrevederea de luni cu omologul său de la Chişinău, Andrei Galbur. Lavrov a menţionat că partea rusă susţine procesul de reglementare a conflictului transnistrean în formatul „5+2” (cu participarea reprezentanţilor Republicii Moldova şi ai administraţiei de la Tiraspol, în calitate de părţi, a Rusiei, Ucrainei şi OSCE, în calitate de mediatori şi UE şi SUA, în calitate de observatori).
Sputnik.md

Cum vrea Rusia să rupă Moldova de UE

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, i-a spus omologului său de la Chişinău, Andrei Galbur, că Acordul de asociere UE-Republica Moldova a afectat relaţiile comerciale între Moscova şi Chişinău.Brusc, Rusia „încălzeşte” relaţia cu Chişinăul în ajunul alegerilor prezidenţiale din Moldova şi Tiraspol, profitând de „îngheţarea” finanţării pentru Republica Moldova de către UE şi FMI şi promiţând că se va implica în soluţionarea „conflictului îngheţat“ din Transnistria. Ieri, Andrei Galbur, viceprim-ministru şi şef al diplomaţiei moldoveneşti, a început o vizită de lucru de două zile la Moscova, dând astfel curs invitaţiei omologului său rus, Serghei Lavrov, de a discuta probleme de interes bilateral.
Adevarul.ro