4.148 vizualizări

Decizia CC privind dizolvarea Parlamentului, prin prisma protestului „oamenilor buni” și „furiei în tabăra socialiștilor”

Pe 15 aprilie, Curtea Constituţională (CC) a decis că se întrunesc toate  condiţiile necesare ce justifică dizolvarea Parlamentului, în urma sesizării depuse anterior de președinta Maia Sandu. Astfel, șefa statului urmează să semneze decretul de dizolvare a Legislativului și să fie stabilită data alegerilor anticipate. Subiectul a fost cap de afiș la toate televiziunile din țară, însă cu accente diferite. Mai mult, în timp ce unele posturi l-au abordat în câte o singură știre, altele i-au dedicat jumătate din buletinul principal al serii. 

Postul de televiziune NTV Moldova, afiliat Partidului Socialiștilor (PSRM), a acordat acestui subiect o singură știre – „CC: Parlamentul poate fi dizolvat” – în care prezintă doar reacția critică a liderului PSRM, Igor Dodon. 

Aceeași opinie negativă față de decizia Înaltei Curți este promovată și la Accent TV, doar că în patru știri din buletin, în special prin comentariile selectate de redacție, de pe urma cărora concluzionează pe burtieră: „Un precedent periculos”. Canalul citează preponderent opiniile critice ale PSRM, ale liderilor altor fracțiuni parlamentare și ale unor comentatori, dar „uită” de Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS). Jurnaliștii dedică în schimb o știre mitingului „oamenilor buni” din fața sediului CC, făcând aluzie la simpatizanți ai PAS și președintei Maia Sandu, care „și-au dat aramă pe față. (…) Manifestanțiii au cântat osanale Maiei Sandu, după care și-au reorientat atenția către deputatul PSRM, Vasile Bolea. Aceștia au fost la un pas de a ataca alesul poporului, iar văzând că nu le reușește, i-au luat cu asalt automobilul”.

 Jurnal TV a dedicat acestui subiect aproape jumătate din timpul de emisie al principalului buletin de știri al serii (18 minute). Redacția a relatat despre avizul pozitiv al Înaltei Curți și a citat din reacțiile diferitelor tabere politice, titrând pe burtiere: „Undă verde pentru dizolvare”; „Sandu comentează avizul CC” sau „Zeci de oameni au protestat la CC”. Totuși, la prezentarea știrilor care urmează a fi în buletin, redacția titrează pe ecran: „Furie în tabăra socialiștilor”. De asemenea, prezentatoarea concluzionează în introul unei știri că „criza politică și instituțională, care durează de aproape patru luni, apărută după demisia guvernul Chicu în decembrie 2020, se apropie de final”. 

Și canalul  TVR Moldova a oferit spațiu pentru citarea actorilor-cheie cu privire la decizia magistraților constituționali, fără a recurge la catalogări și accente. „La un pas de alegeri anticipate” este știrea cu care începe telejurnalul postului TV.  

Vedeți mai jos o selecție de știri.

Echipa oamenilor buni

Oamenii bunii ai Maii Sandu și-au dat aramă pe față. Astăzi, un grup de susținătorii ai președintelul s-au adunat în fața CC pentru a-și exprima sprijinul pentru șeful statului. Înarmați cu drapelul Uniunii Europene manifestanțiii au cântat osanale lui Sandu după care și-au reorientat atenția către deputatul PSRM, Vasile Bolea. Aceștia au fost la un pas de a ataca alesul poporului, iar văzând că nu le reușește, i-au luat cu asalt automobilul. La fața locului a intervenit și poliția.
Accent TV

Republica Moldova este la un pas de alegeri anticipate.

Republica Moldova este la un pas de alegeri anticipate. Curtea Constituţională a decis astăzi că se întrunesc condiţiile care justifică dizolvarea Parlamentului. Drept temei pentru decizia judecătorilor a fost faptul că deputaţii nu au investit un nou guvern, în termen de 90 de zile de la demisia fostului premier, Ion Chicu.
TVR Moldova

Aviz pozitiv pentru dizolvare

Criza politică și instituțională care durează de aproape patru luni, apărută după demisia guvernului Chicu în decembrie 2020, se apropie de final. Judecătorii Curții Constituționale au decis că actualul Parlament, ales în februarie 2019, în baza sistemului mixt, poate fi dizolvat.
Jurnal TV