3.057 vizualizări

Cererile Procuraturii Generale de ridicare a imunității parlamentare a lui Ilan Șor, tratate emotiv de către unele televiziuni afiliate politic

În ședința plenară din 16 decembrie, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a anunțat despre nouă cereri trimise Legislativului de către Procuratura Generală, în care era solicitat acordul deputaților privind lipsirea de imunitate a lui Ilan Șor. În principalele buletine de știri din aceeași zi, unele televiziuni afiliate politic au relatat despre acest fapt de pe poziții de partid, neglijând normele jurnalistice care prevăd imparțialitate și obiectivitate în știri.

Postul TV6, bunăoară, afiliat Partidului Șor, a inclus un grupaj de știri la temă în principalul buletin al zilei de la ora 19.00. Solicitarea procurorilor de a retrage imunitatea parlamentară a lui Ilan Șor a fost etichetată drept „spectacol de prost gust”. Canalul TV a citat masiv declarațiile vicepreședintei Partidului Șor, Marina Tauber, care, într-o conferință de presă organizată expres în timpul ședinței în plen a Legislativului, a comentat: „Circul a plecat, clovnii au rămas” sau „Puterea mincinoasă nu este în stare să le ofere oamenilor pâine și le bagă circ pe gât”. Cu calificative dure a fost citat și liderul formațiunii, Ilan Șor, care a reacționat prin Skype la cele nouă cereri prezentate în Parlament. Ideea care transpare din relatarea jurnaliștilor de la TV6 este că solicitarea de retragere a imunității în cazul lui Ilan Șor ar fi o răzbunare din partea președintei Maia Sandu, pentru care deputații Șor au cerut, acum câteva zile, inițierea procedurii de impeachment.

Printr-o prismă similară a tratat subiectul și postul Primul în Moldova, afiliat socialiștilor. Relatând despre cele nouă cereri de retragere a imunității deputatului Ilan Șor, jurnaliștii de aici au pus accent vădit pe declarațiile acuzatoare ale Marinei Tauber și ale lui Ilan Șor, subliniind că Guvernul și-ar dori să sustragă atenția cetățenilor „de la politicile antisociale implementate de autorități” și că acțiunile Procuraturii ar avea loc „la indicația directă a președintei Maia Sandu”.

Citând aceleași surse, postul TV8 a relatat echidistant despre acest subiect, fără să distorsioneze faptele și fără să includă note emotive în prezentarea acestora.

Vedeți, mai jos, o selecție de știri la temă.

Sursa foto: Ilan Șor/Facebook

Acuzații în adresa puterii

„Este un spectacol de prost gust. Circul a plecat, clovnii au rămas” - așa au reacționat deputații Partidului Politic Șor la cererea procurorului general interimar de a ridica imunitatea lui Ilan Șor. „Puterea mincinoasă nu este în stare să le ofere pâine oamenilor și le bagă circ pe gât”, susține vicepreședintele formațiunii, Marina Tauber. Ea spune că aceste acțiuni sunt o răzbunare a puterii. Președinția a refuzat să comenteze acuzațiile...”
TV6

Nouă cereri pentru arestul lui Șor

Procuratura Generală a transmis Parlamentului pentru încuviințare nouă cereri pentru ridicarea imunității deputatului fugar Ilan Șor. (...) Anunțul a fost făcut de către președintele legislativului, Igor Grosu, la începutul ședinței plenare a Parlamentului. Cererile urmează să fie transmise comisiei de profil pentru examinare. Ulterior, deputații le vor supune votului în plen. Unele cereri au la bază fapte ce țin de escrocherie, delapidarea averii străine și organizarea unui grup criminal.
TV8

Se vrea imunitatea lui Șor

În cadrul ședinței plenare de astăzi președintele Parlamentului, Igor Grosu, a prezentat nouă cereri recepționate de la Procuratura Generală, care îl vizează pe deputatul Ilan Șor, acuzat pe nouă capete de acuzare. În replică, deputații fracțiunii Șor declară că, în perioada de criză prin care trece țara, guvernarea a decis să le ofere spectacol cetățenilor, fiind sustrasă atenția de la (...) politicile antisociale implementate de autorități. Cererea Procuraturii Generale a fost comentată și de liderul formațiunii, Ilan Șor.
Primul în Moldova