5.277 vizualizări

O singură Declaraţie şi numeroase conotaţii

De la mai paşnica „Declaraţie privind neutralitatea permanentă” până la categoricele „Declaraţie antiunionistă” sau „Controversata declaraţie” – sunt doar câteva dintre calificativele de care a avut parte astăzi, în diferite media, Declaraţia politică privind inviolabilitatea suveranităţii, independenţei şi neutralităţii permanente a Republicii Moldova, adoptată de Parlament la propunerea PCRM şi cu votul al 62 de deputaţi. Vedeţi cum au prezentat decizia legislatorilor câteva instituţii de presă de la noi.

Vot comun PCRM-PSRM-PD pentru controversata declaraţie privind „neutralitatea permanentă a RM”, propusă de comunişti

Controversata declaraţie, propusă de PCRM, „privind inviolabilitatea suveranităţii, independenţei şi neutralităţii permanente a Republicii Moldova” a fost votat de Parlament cu votul a 62 de deputaţi PCRM, PSRM, PD, dar şi foşti comunişti. Proiectul a fost supus dezbaterilor la şedinţa de săptămâna trecută, dar atunci nu a fost propus pentru vot din lipsă de cvorum.
Jurnal.md

VOTAT! Declarația privind inviolabilitatea suveranității, independenței și neutralității permanente a țării (DOC)

Parlamentul a votat astăzi o declaraţie politică privind inviolabilitatea suveranităţii, independenţei şi neutralităţii permanente a Republicii Moldova, cu 62 de voturi. Documentul propus de deputaţii comunişti a fost votat de democraţi şi socialişti.
Publika.md

Parlamentul a adoptat Declarația antiunionistă

Deputații au adoptat la ședința de astăzi a Parlamentului Declarația privind inviolabilitatea suveranității Republicii Moldova. Documentul a fost propus de deputați comuniști încă la ședința de săptămîna trecută, în contextul marșului antistatal desfășurat duminica trecută. Atunci însă adoptarea Declarației a fost amînată, din lipsă de cvorum. Pentru aprobarea declarației s-au pronunțat 62 de deputați ai PCRM, PSRM, PD și ai grupul social-democrat, relatează NOI.md. Potrivit autorilor Declarației, în ultima perioadă au loc tot mai des acțiuni ce contravin principiilor prevăzute în Constituție, care se referă la contestarea statalității moldovenești și a poporului moldovenesc sau apeluri la desființarea suveranității și independenței țării prin alipirea la un alt stat.
Noi.md