
Trecerea în opoziție a PL, prin filtrul presei
Partidul Liberal a trecut vineri, 2 iulie, în opoziție față de „coaliția PDM-PSRM”. Declarația a fost făcută publică în plenul Parlamentului de către deputatul liberal Roman Boțan. În declarație se menționează că PDM şi-a subordonat toate organele de drept pentru atingerea scopurilor politice și că vicepreședintele formațiunii, primarul capitalei, „Dorin Chirtoacă și ex-ministrul Transporturilor, membrul PL, Iurie Chirinciuc sunt deținuți politici”. Presa a urmărit ședința Parlamentului, iar dovadă a fost multitudinea de știri la acest subiect. Astfel, Prime.md (instituție media afiliată PDM) a remarcat schimbul de replici a deputaților din Parlament, dar a înclinat balanța în mod evident spre democrați, folosind o singură declarație de-a liberalilor. Portalul Moldnews.md a avut un titlu mai colorat și metaforic, alegând sintagma „PL și-a luat inima-n dinți”, iar Ipn.md a a relatat pe un ton neutru despre textul declarației. Vedeți mai jos selecția de știri.
Acuzaţii în Parlament. PL susţine că PDM şi PSRM fac presiuni asupra liberalilor

Deputat în Parlament: PL trece în opoziție față de „coaliția PDM-PSRM”

PL ”și-a luat inima-n dinți”//PDM și-a subordonat toate instituțiile și le folosește pentru anihilarea oponenților
