
Suspendarea legii pentru care Guvernul Chicu și-a asumat răspunderea, prilej de manipulare în unele media
Curtea Constituțională a decis joi, 9 aprilie, suspendarea legii pentru care Guvernul Chicu și-a angajat răspunderea în fața Parlamentului, document care prevedea un șir de măsuri de susținere a agenților economici pe timp de criză. Chiar dacă parlamentarul Dinu Plângău, care a depus sesizarea, a solicitat suspendarea a doar trei articole din lege, magistrații constituționali au statuat că acest lucru nu este suficient, fiind necesară suspendarea întregului act. Presa a relatat pe larg decizia magistraților de la Înalta Curte, iar unele media au preferat să pună accente.
Așadar, Știridinmoldova.md a titrat pe un ton ironic: „SUTE DE MII de moldoveni rămân cu «dinții în soare» din cauza deputaților Maiei Sandu și ai lui Andrian Candu. Află de ce”. Textul știrii a fost preluat de pe portalul NTV Moldova, care transmite același mesaj în titlu: „La cererea deputaților lui Candu-Sandu-Năstase, CC a suspendat Legea asumată de Guvern. Șomerii nu vor primi ajutor de la stat, iar TVA pentru HoReCa rămâne 20%”. Autorii scot în prim-plan articolele din lege care nu au constituit, de fapt, obiect al sesizării parlamentarilor – dar care au căzut până la urmă sub incidența abrogării – vrând să dea de înțeles că deputații din opoziție au cerut anularea întregului document. La fel a procedat și postul Accent TV: „URGENT! Legea privind acordarea indemnizațiilor și reducerea impozitelor este suspendată”.
Agora.md a relatat despre decizia Curții Consituționale echidistant, plasând informația în context, fără a denatura subiectul: „CC a suspendat Legea în întregime, deși deputații au solicitat anularea doar a trei articole (DOC)”. Vedeți mai jos selecția de știri.
SUTE DE MII de moldoveni rămân cu „dinții în soare” din cauza deputaților Maiei Sandu și ai lui Andrian Candu. Află de ce

CC a suspendat Legea în întregime, deși deputații au solicitat anularea doar a trei articole (DOC)

СРОЧНО! Закон о выделении пособий и снижении налогов приостановлен
