4.902 vizualizări

„Statalitatea Moldovei” sau cum Președinția generează subiecte „fierbinți” pentru presă

Președintele Igor Dodon continuă să genereze subiecte „fierbinți” pentru presă. De această dată el s-a remarcat prin propunerea de a declara ziua de 2 februarie drept sărbătoare oficială, prin care să fie marcată „statalitatea Moldovei”, și asta pentru că, potrivit lui, exact în această zi, în 1365, statalitatea Moldovei a fost recunoscută, pentru prima dată, oficial. De asemenea, șeful statului a propus ca drapelul roșu cu cap de bour să fie instituit, prin lege, drept „drapel istoric al Moldovei”. Totuși, Igor Dodon a precizat că, deși își dorește nespus de mult aceste schimbări, așteaptă ca inițiativa să vină din partea societății civile. Declarațiile lui Dodon, care au fost făcute în cadrul unei ceremonii de acordare a distincțiilor de stat, au ajuns rapid pe agenda presei de la Chișinău. Titlurile știrilor au fost dintre cele mai diverse, făcând marea diferență de mesaj. Astfel, KP.md a titrat: „Calm, doar calm: Nimeni nu intenționează să schimbe drapelul Moldovei!”. La polul opus Independent.md a notat că „Dodon vrea să schimbe istoria țării: „Ziua Statalității” și „Drapelul Istoric al Moldovei”. În același timp, reporterii Agora.md au ales un titlu mai neutru, prin care anunță ca președintele țării vrea să instituie o nouă sărbătoare. Vedeți mai jos selecția de știri.

Спокойствие, только спокойствие: Никто не собирается заменять флаг Молдовы!

Исторический флаг Молдовы, который президент Игорь Додон предложил законодательно принять, будет символическим
kp.md

Dodon vrea să schimbe istoria ţării: „Ziua Statalității” şi „Drapelul Istoric al Moldovei”

Preşedintele Igor Dodon propune ca ziua de 2 februarie să fie declarată zi oficială de sărbătoare în care să fie marcată „statalitatea” Moldovei, iar drapelul roșu cu cap de bour să fie instituit prin lege drept „Drapelul Istoric al Moldovei”.
independent.md

Dodon vrea o nouă sărbătoare oficială în R. Moldova - Ziua Statalității

Președintele țării, Igor Dodon, a propus astăzi, în cadrul unei ceremonii de acordare a distincțiilor de stat, ca ziua de 2 februarie să fie declarată zi oficială de sărbătoare în care să fie marcată „statalitatea Moldovei”, iar drapelul roșu cu cap de bour să fie instituit prin lege drept „drapelul istoric al Moldovei”.
agora.md