3.356 vizualizări

Sondaje pre-electorale cu iz de campanie

Cel mai recent sondaj al IMAS, lansat miercuri, 14 noiembrie, arată că PSRM și PDM sunt formațiunile politice care se află în topul preferințelor cetățenilor. Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, patru partide ar accede în Parlament: PSRM – cu circa 23%, PD – cu 15%, PPDA – cu 7% și PAS – cu puțin peste 6%. Previziunile sociologilor au fost intens mediatizate și reflectate în funcție de preferințele politice, iar unele redacții au ales să facă referință la acei indicatori care favorizează cel mai mult imaginea partidelor preferate. Astfel, pentru Publika.md, sondajul a fost un prilej de jubilare, titlul trădând o atitudine părtinitoare față de partidul de guvernare: Sondaj IMAS: PDM, tot mai popular în preferinţele electoratului, iar PPDA și PAS scad drastic în opţiunile alegătorilor”. Postul TV a ales să prezinte scorul partidelor conform intenției de vot exprimate de cetățenii care au o opțiune politică. În același timp, Kp.md a pus accent pe scorul obținut de socialiști: „Președintele Moldovei, Igor Dodon, și Partidul Socialiștilor rămân lideri în ratingul încrederii oamenilor”. Site-ul ziarului KP a scos în față încrederea manifestată de cetățenii care au o opțiune politică. Portalul Agora.md a relatat pe o notă echilibrată și fără a face excese de simpatii:Un sondaj IMAS arată PSRM-ul și PD-ul în topul preferințelor cetățenilor, urmate de PAS și Partidul Șor”, notând din start că „73% dintre cei peste 1400 de respondenți au declarat că nu au un partid preferat”. Vedeți mai jos selecția de știri.

Sondaj IMAS: PDM, tot mai popular în preferinţele electoratului, iar PPDA și PAS scad drastic în opţiunile alegătorilor

PPDA și PAS scad drastic în opţiunile alegătorilor, în timp ce PDM creşte de la o lună la alta. Acestea sunt concluziile celui mai proaspăt barometru socio-politic, realizat de IMAS şi făcut public astăzi.
publika.md

Un sondaj IMAS arată PSRM-ul și PD-ul în topul preferințelor cetățenilor, urmate de PAS și Partidul Șor

Socialiștii și democrații sunt partidele favorite ale moldovenilor. Cel puțin așa arată un sondaj IMAS, realizat pe parcursul a doi ani, începând cu 2016. Comanditarul sondajului este Fundația pentru o Democrație Modernă (FDM), a cărei președinte este ambasadoarea RM în SUA, Cristina Balan, care a ocupat și funcția de vicepreședinte PDM.
agora.md

Президент Молдовы Игорь Додон и пропрезидентская Партия социалистов остаются лидерами рейтинга доверия граждан страны

44,2% опрошенных поставили главе государства наивысшие оценки за его работу.
kp.md