Sesizarea liberalilor la Curtea Constituțională, gest de disperare sau de război?
Un grup de liberali în frunte cu Mihai Ghimpu a depus marți, 10 ianuarie, o sesizare la Curtea Constituțională (CC) privind interpretarea al. (4) și (6) din art. 98 al Constituției Republicii Moldova. Mai exact, ei vor să știe de câte ori șeful statului poate respinge candidatura unui ministru. Vorba este că, în conformitate cu Legea supremă, președintele poate numi și revoca membrii Guvernului la propunerea prim-ministrului; însă Constituția nu menționează de câte ori șeful statului poate face acest lucru și în ce condiții. Acțiunea liberalilor nu a trecut neobservată de presă, mai mulți jurnaliști întrebându-l pe Mihai Ghimpu dacă a mers la CC pentru a clarifica procedura de numire a noului ministru al Apărării, după recenta demitere a lui Anatol Șalaru din această funcție. Ghimpu le-a spus că „sesizarea nu este strict legată de această funcție”. De asemenea, jurnaliștii s-au întrecut la titluri cât mai diferite. Astfel, unele redacții au considerat această acțiune drept „disperată”, în timp ce alții au interpretat-o ca pe un „război”. Vedeți mai jos selecția de știri.