4.592 vizualizări

Protestul transportatorilor auto, reflectat pe alocuri cu omisiuni sau nuanţări politice

Miercuri, 7 octombrie, zeci de şoferi de microbuze din municipiul Chişinău au organizat un protest în Piața Marii Adunări Naționale, cerând Guvernului să returneze în gestiunea statului gările şi staţiile auto, concesionate în 2018. Organizatoarea acţiunii, Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto, acuză actuala conducere a companiei ce administrează gările că s-ar face vinovată de mai multe abuzuri, printre care, acumularea unor datorii enorme față de transportatorii de pasageri.

Evenimentul a fost mediatizat diferit în presă. Unele instituţii media au reflectat subiectul exclusiv prin prisma opiniei protestatarilor, bunăoară agenţia de presă IPN – „Protest în PMAN: Cerem rezilierea contractului de privatizare a gărilor auto”. Altele au omis cu totul acest subiect, relatând doar despre faptul că „Serviciul Fiscal va monitoriza transportatorii” – Moldpres.md, A-tv.md. Portalul Sputnik.md a relatat atât despre protestul şoferilor de microbuze, cât şi despre acţiunile de monitorizare din partea Serviciului Fiscal de Stat, doar că pe un ton tendenţios, precizând în titlu și în lead că mitingul se întâmplă în pragul scrutinului prezidențial – „Protestul transportatorilor: Iată ce cer ei înainte de alegeri”. Tv8.md a reflectat subiectul neutru şi echidistant, prezentând, pe de o parte, nemulţumirile organizatorilor protestului, iar de cealaltă parte, poziţia administraţiei companiei Gările Auto Moderne.

Vedeţi mai jos selecţia de ştiri.

Protest în PMAN: Cerem rezilierea contractului de privatizare a gărilor auto

Zeci de microbuze au fost parcate astăzi, 7 octombrie, în Piața Marii Adunări Naționale, în semn de protest față de „protecționismului acordat de organele centrale de stat proiectului de delapidare a gărilor auto”.
Agenţia de presă IPN

/VIDEO/ Protest la Guvern. Transportatorii de pasageri cer Guvernului întoarcerea gărilor și stațiilor auto în gestiunea statului

Zeci de microbuze de rută au fost aliniate în fața Guvernului, în semn de protest. Prin această acțiune, Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto cere Guvernului întoarcerea gărilor și stațiilor auto în gestiunea statului.
TV8

Protestul transportatorilor: Iată ce cer ei înainte de alegeri

Așa cum au anunțat anterior, transportatorii auto au ieșit astăzi la protest în centrul Capitalei. Ei au cerut în mod public ca gările auto să fie returnate în proprietatea statului. Protestul lor a avut loc cu 3 săptămâni înainte de alegerile prezidențiale.
Sputnik.md