Protestul pentru abrogarea sistemului mixt, între omisiune și „eșec” mediatic
După votul de ieri din Parlament, zeci de oameni au protestat din nou vineri, 21 iulie, în fața Președinției față de modificarea sistemului electoral. Mulțimea a cerut abrogarea legii și a scandat lozinci precum „Jos dictatura!”, „Dodon, la dubă!”, „Noi nu cedăm!” sau „Jos PlahaDon”. La manifestare a fost prezentă lidera PAS, Maia Sandu, dar și alți lideri ai partidelor de opoziție extraparlamentare. Presa de la Chișinău a relatat diferit subiectul, iar unele instituții media n-au respect deontologia jurnalistică. Astfel, Democracy.md a nuanțat subiectul, calificând protestul drept un „eșec” și menționând că „Rândurile susținătorilor politicienilor protestatari Renato Usatîi, Maia Sandu și Andrei Năstase s-au redus până la aproape de zero”. Publika.md, o altă instituție media afiliată PDM, în general, a omis acest subiect de pe agenda sa editorială, în schimb a prezentat opinii favorabile sistemului mixt, bunăoară cea a premierului român, Mihai Tudose: „Schimbarea acestui sistem este un drept al Parlamentului”. Timpul.md a transmis live de la protest și a informat care sunt revendicările oamenilor.