
Primele 100 de zile de mandat ale președintele Dodon, între triumf și eșec
Președintele Igor Dodon a susținut în seara zilei de 28 martie, la Reședința de Stat, o conferință de presă în care a prezentat raportul de activitate pentru primele 100 de zile de mandat. Igor Dodon a răspuns la întrebările jurnaliștilor, a trecut în revistă realizările sale la șefia țării și a semnat un decret pentru inițierea unui Referendum consultativ, prin care vrea să întrebe cetățenii dacă sprijină următoarele propuneri: anularea „legii miliardului”, drepturi mai mari pentru șeful statului, reducerea până la 71 a numărului de deputați și studierea în școli a „Istoriei Moldovei”. Jurnaliștii au urmărit cu interes declarațiile lui Igor Dodon, care s-au transformat în știri atât de multe, încât se pare că au monopolizat agenda publică. Știrile s-au evidențiat, mai ales, prin diversitatea titlurilor și abordărilor. Astfel, Ntv.md a pus accentul pe realizările lui Igor Dodon, prezentându-le într-o lumină exclusiv pozitivă. La polul opus s-a situat publicația Evzmd.md, care a scos în prim-plan lacunele din acțiunile președintelui, utilizând sintagme precum „n-a făcut nimic pentru Moldova”, „cum și-a mascat Dodon impotența politică”. În definitiv, cu un ton mai echilibrat și neutru a venit Europalibera.org. Vedeți mai jos selecția de știri.
Realizările Președintelui Igor Dodon în primele 100 zile de activitate

Președintele Igor Dodon și-a făcut bilanțul primelor 100 de zile la șefia statului

VIDEO// N-a făcut nimic pentru Moldova, dar în schimb are o fixație cu unioniștii. Cum și-a mascat Dodon impotența politică în cele 100 de zile de mandat prin gargară și populism
