4.574 vizualizări

Presa și protestele: fiecare media cu propria „jele”

Mai multe persoane au participat joi, 23 februarie, la două proteste organizate de două formațiuni politice de la Chișinău. Prima manifestație, organizată de Platforma „Demnitate și Adevăr”, a fost îndreptată împotriva proiectului de lege care prevede liberalizarea capitalului și stimularea fiscală. Potrivit protestatarilor, aceasta reprezintă o tentativă periculoasă de a legaliza jafurile produse în ultimii ani și care au culminat cu furtul unui miliard de dolari din rezervele valutare ale țării. Al doilea protest a fost organizat de Partidul Socialiștilor din Republica Moldova și a adunat deputați și simpatizați ai formațiunii, care și-au exprimat nemulțumirea față de recenta majorare a tarifelor la serviciile medicale.

O parte din presă a fost cu ochii pe evenimentele din centrul capitalei, pe când alta le-a ignorat cu desăvârșire. A-tv.md a relatat doar despre protestul organizat de PSRM, menționând că „guvernarea distruge populația”. Jurnal.md, la rândul său, a scris doar despre protestul organizat de Platforma DA, cu un titlu la fel de sugestiv: „La închisoare, nu la guvernare!”. Iar media afiliate partidului aflat la guvernare (Publika.md) au omis de pe agendă aceste subiecte, preferând să pună pe post știri în care apăreau într-o lumină pozitivă membrii PD. Drept exemplu servește știrea despre președintele Parlamentului, Andrian Candu care a acceptat oferta de a fi ambasador al siguranței rutiere. Vedeți mai jos materialele.

Socialiștii: Guvernarea distruge populația (VIDEO)

Deputați, consilieri minicipali, reprezentanți ai PSRM, dar și sute de persoane au participat astăzi la protestul împotriva majorării tarifelor la seriviciile medicale.
a-tv.md

„La închisoare, nu la guvernare!”; Protest în centrul capitalei faţă de amnistia fiscală

„În democraţie hoţii stau la puşcărie!”, „Vrem justiţie, nu corupţie!”, „Jos Mafia!”, „Noi nu cedăm!”, „Să vă fie frică, ţara se ridică!”, „La închisoare, nu la guvernare!”, „Jos Guvernul mafiot!” se scandează în centrul capitalei.
jurnal.md

Președintele Parlamentului va fi ambasador al siguranței rutiere (FOTO/VIDEO)

Noi politici pentru securitatea rutieră vor fi promovate de Președintele Parlamentului. Andrian Candu a discutat un plan de acțiuni pentru anul acesta cu Emma MacLennan, director al "Eastern Alliance for Seif and Sustainable Transport".
publika.md