
Presa, rătăcită în declarații despre un „buget echilibrat” și „acuzații false”
Guvernul în frunte cu Ion Chicu a aprobat miercuri, 27 noiembrie, proiectul Legii bugetului de stat pentru anul 2020, care urmează să fie dezbătut în Parlament. După ședință, premierul a venit cu o reacție la declarațiile predecesoarei sale, Maia Sandu, care anunțase anterior că a lăsat după sine un „buget echilibrat”, ce ar permite proiecte investiționale și proiecte sociale. Prim-ministrul a negat acest lucru, menționând că, în urma unei evaluări, a constatat rețineri în achitarea salariilor pentru luna octombrie la unele categorii de bugetari. Potrivit lui, unor instituții publice, care primeau salariile până la data de 10 a lunii următoare, nu li s-au transferat salarii nici până azi – și asta „exclusiv din cauza „performanței” unor super-specialiști care au echilibrat bugetul”.
Presa a fost cu ochii pe declarația lui Ion Chicu, mediatizând pe larg subiectul și, în același timp, trădând anumite preferințe politice ale redacțiilor. Astfel, portalul Accent TV (a-tv.md) a publicat o știre intitulată „Maia Sandu a lăsat bugetarii fără salarii”, plasând o fotografie ce nu are nimic în comun cu titlul și conținutul materialului. Poza o reprezintă pe Maia Sandu în stradă, la proteste, înainte de a deveni prim-ministră.
Postul TVR Moldova, de asemenea, a urmărit subiectul și a titrat „Maia Sandu: „Premierul lui Dodon minte cu nerușinare… Ține oamenii fără salarii ca să poată face acuzaţii false în adresa noastră?””, oferindu-i dreptul la replică fostei prim-ministre. Portalul Agora.md, la rândul său, a sesizat confruntarea dintre cei doi politicieni și a titrat pe un ton neutru și echidistant: „Chicu, săgeți către Sandu: N-au fost achitate salarii din cauza performanței unor super-specialiști care au „echilibrat” bugetul”. Vedeți mai jos selecția de știri.
Maia Sandu a lăsat bugetarii fără salarii

Chicu, săgeți către Sandu: N-au fost achitate salarii din cauza performanței unor super-specialiști care au „echilibrat” bugetul

Maia Sandu: „Premierul lui Dodon minte cu neruşinare... Ţine oamenii fără salarii ca să poată face acuzaţii false în adresa noastră?”
