Ping-pongul președinției cu elevele eminente din R.Moldova, între omisiune și tendențiozitate jurnalistică
Mai multe eleve care au luat note maxime la examenele de Bacalaureat au refuzat marți, 18 iulie, să participe la ceremonia de decernare a diplomelor de onoare, acordate de Igor Dodon. Tinerele au reacționat pe rețelele de socializare, spunând că refuză din mai multe motive premiul președintelui. Ulterior, purtătorul de cuvânt al președintelui, Ion Ceban, a venit cu o replică și a notat pe o rețea de socializare că una dintre tinerele care a refuzat diploma nu se regăsește printre premianții nominalizați, deși eleva susține contrariul. Evenimentul de decernare a diplomelor s-a înscris în cadrul Festivalului „Generaţia Viitorului”, care a culminat în aceeași seară cu un spectacol în centrul capitalei. Presa a asistat la schimbul de replici dintre eleve și președinte, iar știrile au fost dintre cele mai diverse. Publicația Kp.md a realizat un material tendențios, în care distorsionează citatele surselor și amestecă faptele cu opiniile, cu titlul „Eforturile Corinei Fusu nu au fost în zadar: elevi eminenți moldoveni refuză diplomele președintelui Moldovei, ‘din simpatie față de România’”. Portalul Actualitati.md (afiliat partidului socialiștilor) a omis, în general, subiectul, în schimb a realizat un amplu reportaj foto de la concertul din centrul capitalei. Portalul Diez.md a respectat regula celor două surse, nu a interpretat opinia elevilor și astfel, a realizat o știre profesionistă și echilibrată.