4.546 vizualizări

Ping-pongul Igor Dodon – Traian Băsescu, pe ambele maluri ale Prutului

Socialistul Igor Dodon a oferit, în seara zilei de 14 decembrie, primul interviu „programatic” după validarea, de către Curtea Constituțională, a victoriei sale în scrutinul prezidențial din 13 noiembrie 2016. A făcut-o la postul NTV Moldova, care îi aparține, în cadrul unui talk-show moderat de Iulia Fiodorova. Pe durata emisiunii, s-a creat nu o dată impresia că unele dintre întrebările jurnalistei nu au fost pe placul intervievatului – bunăoară, întrebarea despre „imposibilitatea denunțării Acordului de Asociere”… În același timp, au fost momente când Igor Dodon a insistat să își impună propria agendă și să transmită mesajele pregătite din timp, iar uneori chiar să prolifereze amenințări. Aici se înscrie promisiunea precum că, până la Anul Nou, actualul ministru al Apărării, Anatol Șalaru, nu se va mai regăsi în actualul Guvern, dar și declarația că în scurt timp, pe motive de procedură, îi va retrage fostului președinte al României, Traian Băsescu și soției acestuia cetățenia Republicii Moldova, care le-a fost oferită în anul 2016.

Declarațiile cu pricina nu au rămas neobservate de presă, iar cea vizându-l pe Traian Băsescu a trecut și Prutul. Acesta, la rândul său, a venit cu o precizare în proriul stil la adresa proaspăt-validatului președinte al Republicii Moldova…

Igor Dodon promite că va retrage până la Anul Nou cetăţenia Republicii Moldova primită de fostul preşedinte al României Traian Băsescu

Igor Dodon a promis joi dimineaţă că printre primele acţiuni pe care le va întreprinde ca preşedinte se va număra retragerea cetăţeniei Republicii Moldova a soţilor Băsescu şi demiterea ministrului Apărării, Anatol Şalaru, considerat singurul unionist din executivul R. Moldova. Preşedintele ales urmează să fie învestit în poziţia de şef al statului moldovean printr-o ceremonie programată pentru 23 decembrie la Chişinău.
ADEVARUL.RO

Ce RĂSPUNS îi dă Băsescu lui Dodon, după ce ultimul l-a AMENINȚAT repetat că-i va retrage cetățenia R. Moldova

Contactat de Gândul, Traian Băsescu nu a dorit să comenteze afirmaţia lui Igor Dodon, susţinând că nu are de ce să o facă în contextul în care Dodon încă nu a fost învestit în funcţia de preşedinte. „Deocamdată el dă târcoale pe acolo, pe la palatul prezidenţial. Când o să fie, o să reacţionez”, a spus Băsescu.
ZIARULNATIONAL.MD

Dodon se ține de promisiune: „Băsescu va rămâne fără cetățenie chiar de săptămâna viitoare”

După ce Nicolae Timofti i-a acordat cetățenia moldovenească fostului președinte a României, Traian Băsescu, Igor Dodon a declarat că va anula această hotătâre de îndată ce va deveni președinte. Invitat în cadrul unei emisiuni, Dodon a menționat că va depune chiar de săptămâna viitoare o cerere de retragere a cetățeniei a lui Băsescu.
AGORA.MD