Manipularea accentelor în știrea despre cauza intentată de Poliție pentru pregătirea dezordinilor în masă la protestul din 26 august
Partidul Liberal Democrat a primit o sesizare de la Direcția generală de urmărire penală pe un presupus caz de pregătire a dezordinilor în masă la protestul anunțat de opoziție și reprezentanții societății civile. Protestul este planificat pentru duminică, 26 august. Potrivit sesizării publicate de Partidul Liberal Democrat, poliția le cere organizatorilor să prevină acțiuni violente sau de dezordine în masă, atenționându-i că pot fi trași la răspundere. Președinta PAS, Maia Sandu, a declarat într-o conferință de presă că de fapt guvernarea ar fi cea care ar pune la cale violențe, iar poliția este cea care este obligată să prevină astfel de situații, și nu organizatorii. Hotnews.md a relatat subiectul tendențios, cu etichetări și judecăți de valoare care nu-și au locul într-o știre: „Lași sau pur și simplu proști”, „De-a râsul plânsului!”. De asemenea, a încercat să substituie esența știrii, mutând accentele de pe protest pe informații secundare despre unii organizatori: „Maia Sandu și Andrei Năstase se ascund după partidul lui Filat, implicat în frauda bancară”. De altă parte, Deschide.md a scris exclusiv despre documentul primit de la Poliție, fără a oferi o reacție a opoziției sau cel puțin a PLDM, ca parte vizată în știre. Radiochisinau.md a relatat echidistant, oferind și reacția liderei PAS, Maia Sandu la inițierea urmării penală intentată de Poliție. Vedeți mai jos selecția de știri.