2.633 vizualizări

„Grav” și cu „răzgândiri”, despre noile zile de odihnă pentru bugetari

Bugetarii vor avea încă două săptămâni libere. Decizia a fost luată la ședința Comisiei pentru Situații Excepționale de luni, 6 aprilie. Inițiativa a fost anunțată în dimineața zilei, inițial de premierul Ion Chicu, iar mai târziu și de ministra Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, în cadrul unei conferințe de presă. Propunerile au venit după ce opoziția a criticat decizia autorităților de a rechema angajații din sectorul bugetar la lucru.

Presa a relatat despre inițiativă într-o manieră diferită. Așadar, Publika.md a calificat subiectul revenirii la muncă drept unul „grav”, titrând: „E grav! Bugetarii ar putea avea liber încă două săptămâni”. Ziarulnațional.md a insistat pe modificarea deciziei autorităților:  „Guvernarea s-a RĂZGÂNDIT. Noi zile de ODIHNĂ pentru bugetari, pentru a opri răspândirea COVID – 19. Chicu: «Urmează ca medicii să ne propună pe ce perioadă să fie acordate zilele libere»”. Agora.md a abordat subiectul neutru și detașat, notând: „Angajații din sectorul bugetar ar putea avea încă două săptămâni libere”.

Vedeți mai jos selecția de știri.

E GRAV! Bugetarii ar putea avea LIBER încă două săptămâni

Bugetarii ar putea sta din nou acasă din cauza riscului sporit de răspândire a infecției COVID-19. Premierul Ion Chicu a anunțat că zilele următoare ar putea fi declarate libere pentru bugetari. ”O să discutăm cu specialiștii și o să vedem pentru ce perioadă se propune liber pentru angajații bugetari. Situația este complicată în raioanele Soroca și Ștefan Vodă. La Glodeni sunt deja mai multe focare”, a spus Chicu.
publika.md

Angajații din sectorul bugetar ar putea avea încă două săptămâni libere

Angajații din sectorul bugetar ar putea avea încă două săptămâni libere. Ministra Sănătății, Viorica Dumbrăveanu a anunțat în cadrul unei conferințe de presă, la 6 aprilie, că urmează să propună acest lucru spre examinare Comisiei pentru Situații Excepționale.
agora.md

VIDEO // Guvernarea s-a RĂZGÂNDIT. Noi zile de ODIHNĂ pentru bugetari, pentru a opri răspândirea COVID – 19. Chicu: „Urmează ca medicii să ne propună pe ce perioadă să fie acordate zilele libere”

Bugetarii ar putea beneficia de noi zile libere, după ce astăzi au fost scoși la lucru. Comisia pentru Situații Excepționale, care se va întruni astăzi la ora 12.00, urmează să decidă, la solicitarea medicilor, pe ce perioadă să fie acordate zilele libere.
ziarulnational.md