„Declarația gazelor” și ecoul ei în presa de la Chișinău
Printre numeroasele afirmații făcute de Igor Dodon în timpul vizitei de lucru pe care a efectuat-o la Moscova, una a avut în mod special ecouri. Este vorba de declarația prin care președintele moldovean a recunoscut drept „datoria totală a Moldovei” cele 6,5 miliarde de dolari, pe care le datorează Companiei ruse „Gazprom”- pentru gazele naturale consumate, fără să le plătească, de-a lungul anilor – regiunea separatistă transnistreană. Presa a reflectat cu interes subiectul, dovadă și știrile apărute peste zi. Unele media au cerut opinia experților vizavi de aceste declarații și despre impactul lor pentru locuitorii Republicii Moldova de pe malul drept al Nistrului. Alte redacții au relatat despre flash-mob-ul inițiat de mai mulți cetățenii care, indignați de faptul că șeful statului este gata să le pună în cârcă datoriile regiunii transnistrene, au început să trimită facturile pentru gaze chiar pe adresa Președinției. Au fost însă și jurnaliști care, relatând despre faptul că mai multe categorii de beneficiari din regiunea transnistreană vor avea gaze gratuit, s-au întrebat retoric, în titlul știrii, când se va întâmpla acest lucru și în partea dreaptă a Nistrului… Vedeți mai jos selecția de știri.