4.950 vizualizări

Decizia CC pe marginea desemnării repetate a Nataliei Gavrilița la funcția de prim-ministră și accentele din buletinele posturilor TV

Decizia Curții Constituționale din 23 februarie, prin care a fost anulat decretul președintei Maia Sandu privind desemnarea repetată a Nataliei Gavrilița la funcția de prim-ministră, a fost subiectul de debut în buletinele de știri ale principalelor posturi TV. Unele au dedicat evenimentului chiar trei sau patru știri în buletinul din prime-time.  

Postul de televiziune TVR Moldova, în buletinul de la ora 18:00, a titrat scurt: „Decretul Maiei Sandu, neconstituțional”. Știreaa abordat subiectul pe larg, fiind citată direct președinta Curții Constituționale, Domnica Manole, reacția Partidului Socialiștilor și comentariul Olesei Stamate, consiliera președintei Maia Sandu. De asemenea, sunt prezentate opinii ale oamenilor care au protestat în fața clădirii Curții Constituționale și care și-au exprimat dorința de a fi organizate alegeril anticipate.

„Curtea a dat verdictul”, a informat postul TV8. Și această redacție a expus decizia motivată a președintei Înaltei Curți, comentariile socialiștilor și ale consilierei șefei statului. O altă știre a fost despre reacțiile partidelor după pronunțarea deciziei. Igor Dodon, Andrei Năstase, Vladimir Cebotari, Marina Tauber și Pavel Filip sunt printre liderii care se regăsesc în știrea de la TV8.  A treia știre a fost dedicată protestului cetățenilor la Curtea Constituțională, care au cerut alegeri parlamentare anticipate. 

Și postul de televiziune Accent TV a început buletinul de știri de la ora 18:30 cu acest subiect. „Maia Sandu a încălcat Constituția”, a notat redacția pe burtieră. Jurnalista a făcut trimitere la o declarație anterioară a Maiei Sandu, în care afirma că „dacă nu va avea câștig la Curtea Constituțională, va cere ajutorul oamenilor”. În știre apar și opiniile a doi experți. O a doua știre în buletin a fost la același subiect, având titlul „Reacții în urma deciziei Curții Constituționale”. „La două luni de la conducere, Maia Sandu are deja mai multe încălcări grave”, remarcă printre altele jurnalista. Acest fapt este susținut și de liderul PSRM, Igor Dodon, citat direct în știre cu o reacție la subiect. 

NTV Moldova a abordat subiectul din aceeași perspectivă, titrând în buletinul orei 19:00 că „Președintele a sfidat Constituția”. În știre răsună comentariile socialiștilor, ale consilierei președintei țării și ale reprezentantului Parlamentului. A doua știre din buletin abordează motivele deciziei luate de Curtea Constituțională, în a treia redacția vorbește despre reacția liderului PSRM – „Dodon: Maia Sandu este arhitectul crizei”, iar a patra se referă la reacțiile experților care consideră că „indiferent de opțiunile politice, șeful statului este legat de jurământ să respecte legea supremă”.

 La postul de televiziune JurnalTV, primele 10 minute din principalul buletin al zilei au fost dedicate deciziei Curții Constituționale. Buletinul a debutat cu știrea „CC a anulat decretul Maiei Sandu”, fiind prezentată declarația Domnicăi Manole. Redacția a pus accent pe faptul că „Curtea nu a obligat președintele să desemneze candidatul propus de majoritatea parlamentară. Curtea recomandă noi consultări”. O altă știre informează despre reacțiile de după anunțarea deciziei, remarcându-se faptul că primul care a reacționat a fost liderul Platformei DA, Andrei Năstase: „Reiterăm poziția oficială a Platformei DA de a ne asuma un guvern minoritar de profil proeuropean”.

Vedeți mai jos o selecție de știri.

Maia Sandu a încălcat Legea Supremă. CC de declarat neconstituțional decretul președintei

Maia Sandu a încălcat Legea Supremă. Înalta Curtea a admis parțial sesizarea deputaților PSRM și a declarat neconstituțional decretul șefului statului prin care Natalia Gavrilița a fost desemnată repetat la funcția de prim-ministru. Decizia a fost pronunțată de către președintele Curții Constituționale Domnica Manole. Magistrații constituționali au decis că fracțiunile parlamentare și președintele țării Maia Sandu trebuie să recurgă la noi consultări pentru desemnarea unui candidat la funcția de premier. Totodată, CC a declarat neconstituțională sesizarea cu privire la faptul că prin refuzul de a o desemna pe Mariana Durleșteanu la funcția de premier, președintele a săvârșit o faptă gravă.
Ntv.md

Curtea Constituțională a admis parțial sesizarea PSRM și a cerut noi consultări între fracțiuni și președinte

Curtea Constituțională a anulat decretul președintelui Maia Sandu prin care a desemnat-o repetat pe Natalia Gavrilița pentru funcția de prim-ministru, dar nu a obligat președintele să desemneze candidatul propus de majoritatea parlamentară formalizată, ci doar să recurgă la noi consultări cu fracțiunile parlamentare, după care să desemneze un nou candidat. Totodată, Curtea a respins solicitarea socialiștilor de a aprecia dacă ignorarea de către Maia Sandu a solicitării majorității formalizate de a o desemna pe Mariana Durleșteanu poate fi încadrată în articolul 89 din Constituție, articol ce se referă la suspendarea președintelui pentru „săvârșirea unor fapte grave”. Hotărârea a fost pronunțată după patru ore de dezbateri în plenul Înaltei Curți și după aproape trei ore de deliberări ale magistraților.
Jurnaltv.md

Decretul Maiei Sandu privind desemnare repetată a unui candidat la funcția de premier, NECONSTITUȚIONAL. Trebuie să fie inițiate noi consultări

Decretul președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, care a desemnat-o repetat pe Natalia Gavrilița la funcția de prim-ministră, este neconstituțional. Decizia a fost luată de către Curtea Constituțională, care a examinat astăzi sesizarea depusă de trei deputați socialiști, solicitând verificarea constituționalității decretului emis pe data de 11 februarie curent. Decizia Curții Constituționale este irevocabilă. Președinta Curții, Domnica Manole, a anunțat că sesizarea a fost admisă parțial. „Se admite parțial sesizarea. Se declară neconstituțional decretul președintelui Republicii Moldova din 11 februarie privind desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru”, a declarat Domnica Manole.
Tv8.md