Decizia CA privind înregistrarea lui Marian Lupu în cursa electorală, relatată cu etichetări, vox-uri părtinitoare și titluri tendențioase
Curtea de Apel a respins luni, 19 septembrie, cererea Partidului „Platforma Demnitate și Adevăr” (PDA) împotriva deciziei CEC privind înregistrarea lui Marian Lupu în calitate de candidat la funcția de președinte al Republicii Moldova. Reprezentanții PDA afirmă că CEC ar fi greșit, înscriindu-l în cursa electorală pe candidatul Partidului Democrat într-o zi de sâmbătă, nelucrătoare, precum și în felul în care a analizat semnăturile de sprijin aduse de acesta. În timp ce reprezentantul lui Marian Lupu la CEC, avocatul Vadim Moțarschi, s-a arătat mulțumit de decizia instanței de apel, membrii PDA susțin că vor ataca hotărârea la Curtea Supremă de Justiție. Știrea, bineînțeles, a fost relatată pe larg de presă, iar diferențele au fost izbitoare. Jurnaliștii și-au arătat vădit simpatiile pentru unii candidați și antipatia față de alții. Etichetările, titlurile tendențioase și vox-urile părtinitoare au fost doar câteva dintre abaterile sesizate în reportajele media.