
„Candidatul unic” al democraților, un cal troian sau știrea zilei?
Partidul Democrat va susține un candidat unic al partidelor pro-europene și nu va înainta un candidat propriu la alegerile anticipate locale. Anunțul a fost făcut de liderul PDM, Vlad Plahotniuc în cadrul unei conferințe de presă susținute marți, 6 martie. Potrivit democraților, această decizie are scopul de a împiedica o victorie a socialiștilor la Chișinău. Jurnaliștii au relatat pe larg despre anunțul democraților, însă fiecare a făcut-o de propria manieră. Mesaj.md a catalogat anunțul despre știrea zilei, titrând: „ŞTIREA ZILEI! Partidul Democrat va sprijini un CANDIDAT UNIC al formaţiunilor pro-europene la funcţia de primar al Capitalei!”. În același timp, portalul Independent.md a scos în prim-plan scenariul repetitiv al democraților, care i-au îndemnat pe reprezentanții formațiunilor de dreapta să nu renunțe la „ajutorul” PDM, cum s-a întâmplat la prezidențialele din 2016: „Democrații repetă scenariul prezidențialelor din 2016: Vor susține un candidat comun al dreptei, ca să nu câștige socialiștii”. Europalibera.org a relatat neutru și echilibrat, titrând: „Partidul Democrat nu va înainta un candidat propriu la alegerile pentru funcția de primar al Chișinăului”. Vedeți mai jos selecția de știri.
ŞTIREA ZILEI! Partidul Democrat va sprijini un CANDIDAT UNIC al formaţiunilor pro-europene la funcţia de primar al Capitalei!

Partidul Democrat nu va înainta un candidat propriu la alegerile pentru funcția de primar al Chișinăului

Democrații repetă scenariul prezidențialelor din 2016: Vor susține un candidat comun al dreptei, ca să nu câștige socialiștii
