
Campania de colectare a semnăturilor pentru demiterea președintelui Igor Dodon, între vendete și judecăți de valoare
Liderul PL, Mihai Ghimpu, a susținut joi, 18 mai, o conferință de presă în care a anunțat că partidul pe care îl conduce demarează campania de colectare a semnăturilor pentru demiterea președintelui țării, Igor Dodon. Acesta a prezentat mai multe argumente în favoarea demiterii șefului statului și a explicat că partidului său nu-i ajung destule voturi pentru a iniția referendumul pe cale parlamentară, din care motiv a și inițiat procedura de demitere cu ajutorul cetățenilor, așa cum prevede Codul electoral. Presa a reflectat anunțul făcut de liberali, iar numeroasele știri apărute astăzi au trădat și o diversitate de abordări. Astfel, portalul Puterea.info a redat subiectul cu un titlu tendențios – „Vendeta liberală a lui Ghimpu” -, făcându-se referire la o inițiativă similară, inițiată de socialiști pentru demiterea primarului de Chișinău, Dorin Chirtoacă, vicepreședinte al PL. Publicația Kp.md și-a început știrea cu o judecată de valoare – „liberalului Mihai Ghimpu nu-i dă pace participarea șefului statului la parada de 9 mai de la Moscova”. Pentru că această propoziție nu este atribuită unei surse, rezultă că este opinia jurnalistului. Portalul Diez.md a relatat pe o notă mai echilibrată, în care s-a regăsit opinia liberalilor și nu a jurnalistului. Vedeți mai jos selecția de știri.
Vendetta liberală a lui Ghimpu

(video) Partidul Liberal a lansat campania de colectare a semnăturilor pentru demiterea lui Igor Dodon

Молдавские либералы собирают подписи для организации референдума по отставке президента Игоря Додона
