Arestul la domiciliu al lui Dorin Chirtoacă, prilej de titluri colorate
Primarul suspendat al capitalei, Dorin Chirtoacă, rămâne în arest la domiciliu, după ce magistrații de la Judecătoria Buiucani au respins luni, 11 septembrie, demersul avocaților edilului. După ședință, Dorin Chirtoacă și-a exprimat nemulțumirea față de decizia magistraților și s-a arătat dezamăgit că nu i s-a permis să meargă peste hotarele țării, pentru a participa la Congresul Autorităților Publice Locale din Europa. Presa a relatat pe larg despre acest subiect, iar știrile au fost dintre cele mai variate. Noi.md a ales un titlu ambiguu „ „Chirtoacă rămîne „la domiciliu””. Kp.md a relatat pe o notă ironică în legenda la poză că „Dorin Chirtoacă nu mai are răbdare să iasă la libertate”. Timpul.md a realizat o știre neutră, intitulată „Chirtoacă rămâne în arest la domiciliu”.