4.801 vizualizări

Adoptarea Rezoluției de către Parlamentul European, cu sala goală și „responsabili” Andrei Năstase și Maia Sandu?

În plenul Parlamentului European au avut loc dezbateri joi, 5 iulie, cu referire la criza politică din Republica Moldova, iar în urma discuțiilor a fost adoptată o Rezoluție. Decizia forului legislativ european a fost aprobată cu votul a 343 de europarlamentari, în timp ce 160 de europarlamentari s-au abținut, iar 35 au votat contra. Rezoluția condamnă decizia de invalidare a alegerilor locale de la Chișinău. Coordonatoarea politicii externe și de securitate a Uniunii Europene, Federica Mogherini, a afirmat în cadrul dezbaterilor că invalidarea alegerilor a fost netransparentă și că autoritățile moldovene trebuie să găsească o soluție la această situație inacceptabilă. Decizia de la Strasbourg a trezit ecouri în presa de la Chișinău. Publika.md a preferat să reîncadreze evenimentul și să lase pe plan secundar motivele deciziei luate de oficialii european, notând în schimb că „numărul deputaților interesați de subiect este foarte mic” și subliniind opiniile celor care nu au fost de acord. Dacă Publika.md a încercat să sugereze că rezoluția PE referitoare la Republica Moldova nu a prezentat interes pentru eurodeputați, Hotnews.md a pus votarea deciziei de suspendare a finanțării Moldovei pe seama PPE și, mai exact, a liderilor PAS și PPDA, Maia Sandu și Andrei Năstase. Zdg.md a relatat echilibrat și fără interpretări: „Parlamentul European a adoptat o Rezoluție cu privire la criza politică din Republica Moldova. Ce prevede aceasta”.

Dezbaterea rezoluțiilor privind situația din Moldova are loc în Parlamentul European cu sala goală

Dezbaterea rezoluțiilor privind situația din Moldova are loc în Parlamentul European cu sala goală. Numărul deputaților interesați de subiect este foarte mic, scrie actual.md. Europarlamentarii din grupul PPE insistă ca UE să suspende asistența macrofinanciară pentru Moldova. În același timp, socialiștii europeni susțin că o astfel de decizie ar însemna pedepsirea cetățenilor țării pentru o decizie a instanței de judecată.
publika.md

Parlamentul European a adoptat o Rezoluție cu privire la criza politică din Republica Moldova. Ce prevede aceasta

În contextul invalidării alegerilor locale de la Chișinău, în plenul Parlamentului European au avut loc dezbateri cu referire la criza politică din Republica Moldova, iar în urma discuțiilor a fost adoptată o Rezoluție, cu votul a 343 de europarlamentari. În același timp, 160 de europarlamentari s-au abținut, iar 35 au votat contra.
zdg.md

PPE, care o susține pe Maia Sandu și Andrei Năstase, a promovat în Parlamentul European rezoluția de suspendare a finanțării Moldovei

Parlamentul European a recomandat Comisiei Europene să suspende asistența macrofinanciară pentru Republica Moldova. Documentul care pedepsește țara noastră a fost propus de către partenerii politici ai Maiei Sandu și ai lui Andrei Năstase și a fost dezbătut fără mare interes din partea eurodeputaților. Dezbaterile au avut loc în sala aproape goală.
hotnews.md