3.396 vizualizări

Abordare părtinitoare în știrile despre posibila excludere a candidatului PP Șor din cursa de la Hâncești

Miercuri, 4 martie, Comisia Electorală Centrală (CEC) a anunțat printr-un comunicat de presă că va solicita Curții de Apel Chișinău să examineze anularea înregistrării candidatului Partidului Politic Șor, Vitalie Balinschi, în cursa pentru parlamentarele din municipiul Hâncești. CEC a emis decizia după ce a fost sesizată de Partidul Liberal. Scrisoarea relevă mai multe încălcări pe care formațiunea le-ar fi admis în cadrul desfășurării campaniei electorale. În replică, reprezentanții PP Șor au organizat o conferință de presă în cadrul căreia și-au exprimat indignarea, considerând decizia CEC ilegală, abuzivă și care reprezintă o comandă politică a guvernării socialiste a lui Dodon”.

Accent TV și NTV.md, afiliate PSRM, au relatat exclusiv despre decizia CEC, fără a oferi drept la replică reprezentanților Partidului Șor. La polul opus, Televiziunea Centrală, afiliată politicianului și omului de afaceri Ilan Șor, a relatat doar poziția partidului și a candidatului Vitalie Balinschi. 

Portalul Agora.md a publicat mai multe știri la subiectul dat, în care a informat neutru și imparțial pozițiile ambelor părți. Totodată, redacția a scris și despre o inițiativă a Partidului Acțiune și Solidaritate, care a anunțat că intenționează să ceară CEC excluderea din cursă a candidatului PSRM Ștefan Gațcan, la fel precum autoritatea a decis să procedeze în cazul candidatului PP Șor, Vitalie Balinschi.

Vedeți mai jos selecția de știri.

CEC va cere anularea înregistrării candidatului Partidului Șor la alegerile din Hâncești

Comisia Electorală Centrală (CEC) va solicita Curții de Apel Chișinău examinarea anulării înregistrării dlui Balinschi Vitalie, candidat la funcția de deputat în circumscripția electorală uninominală nr.38, municipiul Hâncești din partea Partidului Politic ”Șor”.
Accent TV

PAS ar putea solicita excluderea candidatului PSRM din cursa de la Hîncești

Partidul Acțiune și Solidaritate a anunțat că intenționează să ceară Comisiei Electorale Centrale (CEC) excluderea din cursă a candidatului PSRM de la alegerile parlamentare noi de la Hîncești, Ștefan Gațcan. Decizia vine după ce, miercuri, CEC a decis să solicite Curții de Apel Chișinău anularea înregistrării candidatului PP Șor, Vitalie Balinschi, în cursa electorală.
Agora

Vitalie Balinschi: Socialiștii au scuipat în ochii locuitorilor raionului Hâncești

Partidul Politic „ȘOR” consideră decizia de miercuri a Comisiei Electorale Centrale (CEC) de a cere excluderea din cursa electorală de la Hâncești a candidatului său, Vitalie Balinschi drept una ilegală, abuzivă și care reprezintă o comandă politică a guvernării socialiste a lui Dodon. Partidul „ȘOR” a anunțat că va întreprinde toate acțiunile pentru a-și face dreptate și va sesiza instituțiile internaționale despre abuzurile guvernării, scrie partidulsor.md.
TVC.md