4.341 vizualizări

Protestul matinal din fața Parlamentului, relatat selectiv de unele instituții media

Mai mulți oameni au venit joi, 5 iulie, în fața Parlamentului pentru a cere deputaților îndeplinirea revendicărilor din Rezoluția adoptată în timpul manifestației din 1 iulie. Astfel, oamenii au cerut validarea alegerilor locale noi, anularea sistemului mixt, precum și demisia și urmărirea penală a judecătorilor care au decis invalidarea alegerilor. În fața protestatarilor a ieșit deputatul liberal Mihai Ghimpu, care a fost huiduit de mulțime și un grup de deputați liberal-democrați. Deputatul PLDM Tudor Deliu a declarat că va propune adoptarea în Parlamentul R. Moldova a unei Declarații politice cu privire la încălcarea drepturilor omului și principiilor statului de drept în R. Moldova, în contextul invalidării alegerilor din Chișinău. Jurnaliștii au relatat despre protestul matinal într-o manieră selectivă. Telegraph.md a pus accentul pe numărul mic al oamenilor care au venit la protest: „(foto) Câteva zeci de protestatari s-au adunat în fața Parlamentului pentru a cere validarea alegerilor de primar”. Redacția site-ului a ales să ilustreze articolul cu o imagine de ansamblu obținută cu ajutorul dronei, deși desfășurarea evenimentului putea fi reflectată mult mai simplu cu imagini de la fața locului, iar accesul jurnaliștilor nu era îngrădit în vreun fel. Abordarea selectivă se face observată și pe portalul Hotnews.md, care a relatat exclusiv despre liderul liberalilor, Mihai Ghimpu, și despre declarațiile acestuia, fără a se menționa motivele pentru care oamenii au ieșit la protest. Agora.md a oferit un tablou mai general al evenimentului, relatând echilibrat și amplu. Vedeți mai jos selecția de știri.

Liderul PL, huiduit de simpatizanții PAS, DA și PLDM. Ghimpu: Oamenii sunt manipulați și votează ba un hoț, ba altul

Liderul Partiduluui Liberal, Mihai Ghimpu, a fost huiduit de participanții la acțiunea de protest din fața Parlamentului. Amintim că circa 20 de persoane, activiști și simpatizanți ai PPDA PAS și PLDM s-au adunat astăzi pentru a manifesta împotriva invalidării scrutinului din 3 iunie.
hotnews.md

LIVE. Flashmob în fața Parlamentului. Mișcarea de rezistență națională cere deputaților să examineze revendicările protestatarilor

Mai mulți oameni au venit în fața Parlamentului pentru a cere deputaților îndeplinirea revendicărilor din Rezoluția adoptată la 1 iulie 2018. Mai exact, se dorește validarea alegerilor locale noi, anularea sistemului mixt, dar și demisia și urmărirea penală a judecătorilor care au decis invalidarea alegerilor.
agora.md

(foto) Câteva zeci de protestatari s-au adunat în fața Parlamentului pentru a cere validarea alegerilor de primar

În fața Parlamentului are loc un protest al „Mișcării de Rezistență Națională ACUM” creată de trei partide de opoziție PAS, PPDA și PLDM. Protestatarii cer validarea alegerilor, anularea sistemului mixt și demisia și urmărirea penală a judecătorilor care au decis invalidarea alegerilor.
telegraph.md