3.598 vizualizări

Reacția liderei PAS, Maia Sandu, la trasarea circumscripțiilor electorale uninominale – în vizorul presei

Partidul Acțiune și Solidaritate a criticat joi, 2 noiembrie, într-o conferință de presă, guvernarea pentru modul în care au fost create circumscripțiile electorale pentru alegerile parlamentare din 2018. Lidera PAS, Maia Sandu, susține că circumscripțiile electorale uninominale au fost trasate astfel încât să avantajeze PDM și PSRM, partide care au adoptat în luna iunie trecerea la sistemul electoral mixt. De asemenea, Maia Sandu a criticat faptul că din cele 51 de circumscripții uninominale, diasporei occidentale îi revin numai două, în vreme ce regiunii transnistrene și spațiului estic – trei. Presa de la noi a reflectat subiectul, însă au oferit abordări drastic diferite. Publika.md a relatat subiectul fără a informa despre argumentele aduse de PAS, în schimb a prezentat reacția democratului Sergiu Sârbu care o critică pe Maia Sandu: „Sergiu Sîrbu o îndeamnă pe Maia Sandu să lase Facebook-ul şi să participe la ședințele Comisiei pentru formarea circumscripțiilor”. Portalul Independent.md a adoptat un stil mai acid, în care se afirmă tranșant că circumscripțiile nominale au fost trasate la Global Business Center (clădire care aparține lui Vladimir Plahotniuc): „Reprezentanții PAS: Circumscripțiile uninominale au fost desenate la GBC, de către PD şi PSRM, care pregătesc o alianță post-electorală”. Agora.md a reflectat știrea detașat și neutru: „PAS critică metoda de creare a circumscripțiilor electorale: Un vot din Transnistria va valora cât 15 din Italia”. Vedeți mai jos selecția de știri.

Sergiu Sîrbu o îndeamnă pe Maia Sandu să lase Facebook-ul şi să participe la ședințele Comisiei pentru formarea circumscripțiilor

Democratul Sergiu Sîrbu o îndemnă pe liderul PAS, Maia Sandu, "să lase măcar pentru o zi Facebook-ul și sa meargă la lucrările Comisiei pentru formarea circumscripțiilor", unde a fost invitată de nenumărate ori.
PUBLIKA.MD

PAS critică metoda de creare a circumscripțiilor electorale: Un vot din Transnistria va valora cât 15 din Italia

Partidul Acțiune și Solidaritate critică guvernarea pentru modul în care au fost create circumscripțiile electorale pentru alegerile parlamentare din 2018.
AGORA.MD

Reprezentanții PAS: Circumscripțiile uninominale au fost desenate la GBC, de către PD şi PSRM, care pregătesc o alianță post-electorală

Circumscripțiile uninominale permanente pentru alegerile parlamentare din 2018 au fost desenate la sediul Global Business Center (GBC), despre care se cunoaște că aparține oligarhului Vladimir Plahotniuc, de către PD şi PSRM, care nu îşi doresc organizarea unor alegeri echidistante şi libere şi se pregătesc pentru o coaliție post-electorală.
INDEPENDENT.MD