5.165 vizualizări

Protestul pentru abrogarea sistemului mixt, între omisiune și „eșec” mediatic

După votul de ieri din Parlament, zeci de oameni au protestat din nou vineri, 21 iulie, în fața Președinției față de modificarea sistemului electoral. Mulțimea a cerut abrogarea legii și a scandat lozinci precum „Jos dictatura!”, „Dodon, la dubă!”,  „Noi nu cedăm!” sau „Jos PlahaDon”. La manifestare a fost prezentă lidera PAS, Maia Sandu, dar și alți lideri ai partidelor de opoziție extraparlamentare. Presa de la Chișinău a relatat diferit subiectul, iar unele instituții media n-au respect deontologia jurnalistică. Astfel, Democracy.md a nuanțat subiectul, calificând protestul drept un „eșec” și menționând că „Rândurile susținătorilor politicienilor protestatari Renato Usatîi, Maia Sandu și Andrei Năstase s-au redus până la aproape de zero”. Publika.md, o altă instituție media afiliată PDM, în general, a omis acest subiect de pe agenda sa editorială, în schimb a prezentat opinii favorabile sistemului mixt, bunăoară cea a premierului român, Mihai Tudose: „Schimbarea acestui sistem este un drept al Parlamentului”. Timpul.md a transmis live de la protest și a informat care sunt revendicările oamenilor.

Eșec! În ciuda eforturilor depuse, opoziția nu a reușit să convingă oamenii să iasă vineri la protest

Rândurile susținătorilor politicienilor protestatari Renato Usatîi, Maia Sandu și Andrei Năstase s-au redus până la aproape de zero. Vineri, doar aproximativ 200 de manifestanți au mai venit la acțiunea organizată de aceștia împotriva modificării sistemului electoral.
democracy.md

LIVE: A doua zi de PROTEST. Mulțimea se îndreaptă spre Parlament. Oamenii scandează:„ PD, PSRM ciuma roșie”

În fața Reședinței președintelui s-au adunat mii de oameni cerând abrogarea legii privind schimbarea sistemului electoral.
timpul.md

Premierul României, despre sistemul de vot mixt: Schimbarea acestui sistem este un drept al Parlamentului

Schimbarea sistemului electoral este un drept al Republicii Moldova. Declaraţia a fost făcută de premierul României, Mihai Tudose, aflat într-o vizită la Chişinău, în contextul în care, ieri, sistemul de vot mixt a fost adoptat de către deputați. rim-ministrul de peste Prut a mai precizat că opoziţia extraparlamentară, care s-a opus modificării, a transmis Uniunii Europene mesaje distorsionate despre acest proiect de lege.
publika.md