4.862 vizualizări

Semnarea Memorandumul de cooperare cu Uniunea Economică Eurasiatică, moment istoric sau „o hârtie”?

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, și Președintele Colegiului Comisiei Economice Eurasiatice, Tigran Sarkisyan, au semnat luni, 3 aprilie, Memorandumul de cooperare între Comisia Economică Euroasiatică şi Republica Moldova. Potrivit lui Igor Dodon, acest Acord nu presupune integrarea R. Moldova în Uniunea Euroasiatică și nu contravine altor acorduri. Totodată, șeful statului și-a exprimat convingerea că „în scurt timp, Republica Moldova va deveni țară observator în cadrul Uniunii Economice Euroasiatice”. Presa de la noi a relatat pe larg despre acest subiect, iar abordările au fost dintre cele mai variate. Astfel, A-tv.md a menționat, pe o notă optimistă, că semnarea Memorandumului este „un moment istoric”, la polul opus s-a poziționat portalul Report.md, cu o atitudine critică, afirmând în titlu că „Igor Dodon a semnat „o hârtie” cu Uniunea Eurasiatică”. Europalibera.org a prezentat echilibrat subiectul, oferind spațiu atât declarațiilor președintelui Dodon, cât și comentariilor premierului Filip, care a criticat semnarea documentului respectiv.

Dodon și Sarkisyan au semnat Memorandumul de cooperare dintre Comisia Economică Euroasiatică și Republica Moldova

Moment istoric pentru țara noastră. Șeful statului, Igor Dodon și președintele Colegiului Comisiei Economice Euroasiatice, Tigran Sarkisyan au semnat Memorandumul de cooperare dintre Moldova și Comisia Economică Euroasiatică.
a-tv.md

Președintele Igor Dodon a semnat astăzi un memorandum de cooperare cu Comisia Economică Eurasiatică

Președintele Igor Dodon a semnat astăzi, la Chișinău, un memorandum de cooperare cu Uniunea Economică Eurasiatică.
europalibera.org

Igor Dodon a semnat „o hârtie” cu Uniunea Eurasiatică

Președintele Igor Dodon și președintele Colegiului Comisiei Economice Eurasiatice, Tigran Sarkisyan, au semnat luni un memorandum de cooperare între Comisia Economică Eurasiatică şi Republica Moldova.
report.md