6.872 vizualizări

Numirea lui Kuzmin ambasador la București, privită sceptic de media

Anunțul despre desemnarea lui Vladimir Kuzmin, fost Ambasador al Rusiei la Chișinău, în calitate de șef al misiunii diplomatice a acestei țări la București a devenit miercuri, 8 iunie, una dintre cele mai discutate știri. Jurnaliști nu au ezitat să amintească despre numeroasele declarații românofobe ale lui Kuzmin, despre faptul că a sprijinit deschis regimul separatist de la Tiraspol, dar și că a încercat să-l justifice pacificatorul care, la 1 ianuarie 2012, l-a împușcat mortal pe Vadim Pisari, un tânăr de 18 ani, în preajma zonei de securitate de la Vadul lui Vodă. Ce-i drept unele surse nu au pomenit deloc de acest fapt…

Fosta „cunoștință” a Moldovei, Valeriu Kuzmin a fost numit ambasador la București

Valeriu Kuzmin a fost numit în funcția de ambasador al Federației Ruse în România. Un decret în acest sens a fost semnat, potrivit agenției TASS astăzi de către Vladimir Putin. Acesta îl va înlocui în funcție pe Oleg Malghinov.
Agora.md

Iată cine este noul ambasador al Rusiei în România

Președintele rus, Vladimir Putin, l-a rechemat de la București pe ambasadorul extraordinar și plenipotențiar, Oleg Malghinov. În locul acestuia a fost desemnat Valeri Kuzmin, care anterior a fost ambasador al Federației Ruse la Chișinău. Kuzmin este diplomat de carieră.
Sputnik.md

(VIDEO) Rusia trimite la București un românofob pe post de ambasador

Președintele rus Vladimir Putin l-a numit ieri pe Valerii Kuzmin în calitate de nou ambasador al Rusiei în România.
Evzmd.md