1.825 vizualizări

Cazul procurorului general, Alexandr Stoianoglo, în buletinele unor posturi TV

Mass-media a reflectat multilateral cazul reținerii pentru 72 de ore a procurorului general Alexandr Stoianoglo, care a avut loc la începutul săptămânii, după ce pe numele acestuia a fost pornit un dosar penal. Totuși, unele televiziuni, în buletinele principale ale serii de 6 octombrie în care au difuzat mai multe știri la subiect, au prezentat lucrurile cu încălcarea principiului echidistanței.

NTV Moldova a văzut evenimentele exclusiv prin prisma PSRM, calificându-le drept „atac fără precedent asupra Procuraturii Generale” și „răfuială în stilul lui Plahotniuc”. Jurnaliștii au vorbit despre „graba” și „viteza uimitoare” cu care s-au perindat acțiunile și care au dat peste cap „planurile regimului”. Știrea a fost completată cu câteva opinii critice pe marginea cazului. Accent TV și-a construit mesajul în aceeași cheie, axându-se primordial pe declarațiile deputaților socialiști, precum că „țara a revenit la un stat capturat și dictatorial”, iar Stoianoglo este „victima unei răfuieli politice”. Totodată, postul a promovat anunțul acestora de a organiza pe 10 octombrie „un protest național, fără lozinci și drapele de partid”.

TV6 și-a început buletinul cu cea mai proaspătă noutate la subiect și anume desemnarea unui nou procuror general interimar, după care a prezentat opiniile mai multor experți pe marginea reținerii lui Stoianoglo, menționând că „unii o susțin, alții sunt nedumeriți”. Televiziunea a mai pus accent și pe declarațiile adjuncților procurorului general, făcute într-o conferință de presă, precum că Consiliul Superior al Procurorilor ar fi „încălcat toate procedurile legale” deoarece printre membrii săi ar fi persoane cu „rude implicate în furtul miliardului”. 

Postul TV8 a reflectat minuțios cazul, acordând spațiu pentru puncte de vedere diferite pe marginea evenimentelor care-l vizează pe Stoianoglo. Printre altele, jurnaliștii au remarcat „declarațiile contradictorii” ale deputaților socialiști, lansate în cadrul unei conferințe de presă, inclusiv cu privire la protestul masiv pe care intenționează să-l organizeze versus faptul că situația pandemică este alarmantă.

Sursa foto: Tribuna.US