3.360 vizualizări

Protestul fermierilor, în unele media: între acuzații, politizare și lipsa dreptului la replică

În ultimele săptămâni, mai mulți agricultori au scos peste 100 de tractoare pe traseele naționale în semn de protest. Aceștia cer sprijinul guvernării pentru a face față situației în care s-au pomenit din cauza secetei. Subiectul a monopolizat agenda știrilor din ultimele zile, iar unghiul de abordare a variat de la o instituție la alta.

Așadar, Ntv.md a politizat evenimentul, referindu-se exclusiv la declarațiile prim-ministrului Ion Chicu, care îi acuză pe fermieri de șantaj. Șeful Guvernului a remarcat că liderii protestelor ar fi, de fapt, activiști din opoziție. Știrea este tendențioasă întrucât se face trimitere la surse imposibil de verificat – „în presă a apărut informația că majoritatea organizatorilor protestelor, în raioane, sunt membrii PPDA și PAS” -, și nu s-a oferit dreptul la replică. Portalul Stiridinmoldova.md a publicat un material care vorbește despre automobilele și tehnica de milioane a agricultorilor – „protestul milionarilor” -, fără să abordeze revendicările fermierilor. Din nou, lipsește dreptul la replică și contextul general al subiectului. Zdg.md a realizat un articol amplu și echilibrat privind protestul. În text se regăsesc atât poziția protestatarilor, cât și a autorităților.

Vedeți mai jos selecția de materiale.

Premierul, despre șantajul unor politicieni, producători agricoli: nu vom accepta

Guvernul Republici Moldova nu va accepta șantajul unor producători agricoli, care, de fapt, sunt lideri politici, care blochează traseele și provoacă incomodități cetățenilor. Este reacția premierului Ion Chicu la acțiunea de protest a unui grup de fermieri din sudul țării, care au intenționat să blocheze Capitala, aducându-și aici tehnica agricolă.
NTV.md

VIDEO/ Protestul agricultorilor: „Am ajuns în prag de faliment”

De la primele ore ale dimineții de marți, 11 august, peste 100 de tractoare au fost parcate, rând pe rând, pe marginea traseului Hîncești-Leușeni, la intrarea în satul Lăpușna din raionul Hîncești, formând o coloană de peste un kilometru.
Zdg.md

INVESTIGAȚIE! Agricultorii care cer ajutor de la stat dețin parcuri de automobile, mai multe întreprinderi și tehnică de milioane

Protestul milionarilor – așa pot fi calificate acțiunile agricultorilor, care își scot tehnica de sute de mii de euro în stradă și cer ajutor de la stat pe timp de criză. Redacția Știri din Moldova a intrat în posesia mai multor informații despre fermierii, care protestează și cer subvenții de la guvern. Potrivit datelor, organizatorii protestelor duc un mod de viață luxos: aceștia conduc automobile scumpe și administrează mai multe întreprinderi.
Stiridinmoldova.md