2.980 vizualizări

Între lauri și acuzații – cum a văzut presa declarațiile președintelui despre creșterea numărului de infectări cu Covid-19

Joi, 11 iunie, în Republica Moldova s-a înregistrat un număr record de cazuri noi confirmate de Covid-19 și anume 406 persoane infectate. Președintele Igor Dodon susține că situația „nu a ieșit de sub control”. În cadrul emisiunii sale săptămânale de pe Facebook, „Președintele răspunde”, șeful statului a declarat că numărul mare de cazuri noi a fost provocat de eliminarea unor restricții, dar și de faptul că sunt efectuate tot mai multe teste.

Presa a relatat declarațiile președintelui într-o manieră foarte diferită. NTV Moldova a pus accent pe faptul că autoritățile ar gestiona foarte bine situația, citându-l pe președinte chiar din titlu: „Acum suntem mai pregătiți decât în martie, când totul abia se începea”. Mai mult, autorii încep știrea cu faptul că „s-a înregistrat un număr record de cazuri de coronavirus la nivel global”, fără a detalia situația problematică din Republica Moldova. Pe de altă parte, Deschide.md a scos în prim-plan acuzațiile aduse de Igor Dodon populației, în contextul evoluției cifrelor: „Dodon acuză cetățenii pentru dezastrul COVID-19: «Se urcă în transportul public ca în banca de șprotă»”. Totodată, redacția a transmis un mesaj subtil prin ilustrarea știrii cu un colaj de fotografii în care Igor Dodon nu poartă mască în timpul vizitelor sale în țară. Zgd.md a relatat pe un ton echilibrat declarațiile șefului statului: „Cum explică Dodon creșterea numărului de cazuri de COVID-19: «Situația nu a ieșit de sub control»”.

Vedeți mai jos selecția de știri.

Igor Dodon, despre situația epidemiologică: Acum suntem mai pregătiți, decât în martie, când totul abia se începea

În ultimele două zile s-a înregistrat un număr record de cazuri de coronavirus la nivel global. Acest fapt se explică prin ridicarea mai multor restricții în luna mai. Despre aceasta a vorbit șeful statului, Igor Dodon, în cadrul emisiunii „Președintele Răspunde”.
Ntv.md

Cum explică Dodon creșterea numărului de cazuri de COVID-19: „Situația nu a ieșit de sub control”

În timp ce în R. Moldova sunt înregistrate antirecorduri de cazuri confirmate de COVID-19, președintele Igor Dodon spune că situația „nu a ieșit de sub control”. Potrivit șefului statului, numărul mare de cazuri noi a fost provocat de către eliminarea unor restricții, dar și de către faptul că sunt efectuate tot mai multe teste.
Zdg.md

Dodon acuză cetățenii pentru dezastrul COVID 19: „Se urcă în transportul public ca în banca de șprotă”

Creșterea amețitoare a numărului de noi infecții cu noul coronavirus în R. Moldova este din cauza ridicării restricțiilor, dar și pentru că moldovenii nu țin cont de recomandări autorităților. Declarația a fost făcută de către Igor Dodon în cadrul episodului de astăzi „Președintele răspunde”.
Deschide.md