4.863 vizualizări

Întrevederea de la Holercani, relatată cu lux de amănunte de presă

 

Întrevederea Președintelui Igor Dodon cu liderul autoproclamat de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, s-a aflat în vizorul presei atât până la eveniment, cât și după acesta. Majoritatea instituțiilor media de pe cele două maluri ale Nistrului au reflectat subiectul, apelând la informație documentată, dar și prin foto, înregistrări audio și video, în care sunt prezentate opiniile participanților la dialog.

 

Totuși, unele echipe redacționale au fost părtinitoare, prezentând subiectul unilateral, dintr-o singură sursă, exclusiv prin prisma șefului statului Igor Dodon (Accent TV – Rezultatele întrevederii dintre Igor Dodon și Vadim Krasnoselski. Iată ce au discutat). Cu totul diferit au reflectat venimentul Realitatea.md și Telegraph.md. Reprezentanții acestor portaluri s-au arătat interesați nu atât de întrevederea de la Holercani, cât de, bunăoară, cravata lui Igor Dodon, pentru a face senzații și a publica, în final, o știre ce nu are nimic în comun cu subiectul –  Igor Dodon și-a tras o cravată exclusivistă cu tricolor, stemă și „încă ceva”! Mesajul ascuns al acesteia (GALERIE FOTO), în primul caz, și (foto) Detaliul neobservat de la întâlnirea lui Dodon cu liderul separatiștilor de la Tiraspol. Nu te-ai fi așteptat la așa cevaîn cazul al doilea.

 

Cele mai multe instituții media (Jurnal TV, Radio Europa Liberă, Deschide.md, Ziarul de Gardă, Noi.md) au reflectat de o manieră neutră și echidistantă întrevederea, oferind  informație relevantă pentru public. Vedeți mai jos selecția de știri.

Rezultatele întrevederii dintre Igor Dodon și Vadim Krasnoselski. Iată ce au discutat

Astăzi, la reședința din Holercani, Președintele Igor Dodon a avut o nouă întrevedere cu conducătorul Transnistriei, Vadim Krasnoselski, în cadrul căreia oficialii au continuat discutarea problemelor actuale de pe ordinea de zi și au trasat unele subiecte de perspectivă.
A-tv.md

Igor Dodon și-a tras o cravată exclusivistă cu tricolor, stemă și „încă ceva”! Mesajul ascuns al acesteia (GALERIE FOTO)

De la o vreme, se pare că președintele Igor Dodon s-a pricopsit cu o cravată nouă și exclusivistă, cu imprimeiurile tricolorului (fără stemă), stema de stat a Republicii Moldova, dar și încă un simbol care, deoacamdată nu poate fi identificat cu exactitate. Nu există dubii că o asemenea cravată este făcută la comandă și nu ar putea fi cumpărată pe piață, detaliul care ne interesează însă este semnificația celuilalt simbol, imprimat la loc de cinste, alături de tricolor și stemă, în jurul gâtului prezidențial.
Realitatea.md

(foto) Detaliul neobservat de la întâlnirea lui Dodon cu liderul separatiștilor de la Tiraspol. Nu te-ai fi așteptat la așa ceva

De la o vreme, se pare că președintele Igor Dodon s-a pricopsit cu o cravată nouă și exclusivistă, cu imprimeurile tricolorului (fără stemă), stema de stat a Republicii Moldova, dar și încă un simbol care, deocamdată nu poate fi identificat cu exactitate. Nu există dubii că o asemenea cravată este făcută la comandă și nu ar putea fi cumpărată pe piață, detaliul care ne interesează însă este semnificația celuilalt simbol, imprimat la loc de cinste, alături de tricolor și stemă, în jurul gâtului prezidențial, scrie Realitatea.MD
Telegraph.md

Igor Dodon: „Am discutat în detaliu despre sectorul bancar”

Este un subiect asupra căruia insistă Tiraspolul după ce Banca Naţională a Moldovei a blocat mai multe conturi ale unor firme din stânga Nistrului, preîntâmpinând astfel cazuri de spălare de bani.
Radio Europa Liberă