3.546 vizualizări

De la huliganism la xenofobie: presa despre studentele exmatriculate de la medicină

Acţiunea de huliganism a studentelor cu cetăţenie străină de la USMF „Nicolae Testemițanu” a revenit în atenția mass-media după ce instituția a anunțat că celor patru femei le-a fost aplicată „cea mai drastică sancțiune pentru încălcarea normelor de comportament” – exmatricularea şi rezilierea contractelor de studii. Motiv pentru această decizie a servit o înregistrare video, precum şi audierea participantelor la conflict. Materialul pe cazul dat arată că, în după-amiaza zilei de 23 septembrie a.c., studentele ar fi atacat, în stradă, o femeie în prezenţa copilului său minor. După unele media, incidentul s-ar fi produs după ce femeia cu copil le-ar fi agresat verbal pe studentele străine în legătură cu vestimentaţia pe care o purtau acestea.

Presa a reflectat diferit subiectul, cele mai multe articole inserând titluri ce au la bază genul, etnia persoanelor ori cuvinte ce suscită sensibilitatea. Astfel, Sputnik.md publică articolul „Cazul studentelor de origine arabă de la Medicină: Reacția șefului statului”, în care citează din postarea preşedintelui Igor Dodon pe pagina sa de socializare care, pentru a „transmite tuturor că statul știe să-și protejeze cetățenii și nu va admite violență în adresa acestora”, îndeamnă penalizarea unor asemenea gesturi.

În altă manieră reflectă cazul studentelor de la medicină portalul Realitatea.md – Igor Dodon, acuzat din nou de xenofobie și intoleranță, după expunerea asupra cazului cu studentele străine”. Știrea prezintă declarațiile Monitor Hate Speech Moldova și recomandările experților Promo-LEX legat de acest caz, care atrag atenția că „faptele huliganice ale unor participante la conflict nu au nicio legătură cu statutul de străin a acestora”. Dintre știrile monitorizate până la moment, nu am găsit niciuna în care ar fi prezentată și partea vătămată, căreia i s-a adus prejudiciu în timpul conflictului. Din toate, Agora.md a publicat o știre sobră, neutră la acest subiect.  

Vedeţi în continuare selecţia de ştiri.

„Cazul studentelor de origine arabă de la Medicină: Reacția șefului statului”

Incidentul în care au fost implicate două studente de origine arabă de la Universitatea de Medicină și Farmacie "Nicolae Testemițanu" rămâne în atenția opiniei publice.
Sputnik.md

Igor Dodon, acuzat din nou de xenofobie și intoleranță, după expunerea asupra cazului cu studentele străine

Monitor Hate Speech Moldova îl acuză pe Igor Dodon de xenofobie, intoleranță și atitudine ostilă față de oamenii care dețin o naționalitate sau cetățenie diferită decât cea a Republicii Moldova. Acuzațiile îi sunt aduse șefului statului, după ce acesta a cerut unor studente străine să le fie retrasă viza de ședere pe teritoriul țării noastre (după caz), pentru faptul că ar fi agresat o moldoveancă pe o stradă din Capitală sub privirile fiicei sale.
Realitatea.md

Studentele USMF, care au agresat femeia însoțită de copilul său, vor fi audiate de comitetul de etică al instituției. Dodon cere retragerea vizei de ședere a acestora

Conflictul stradal care s-a iscat între câteva studente străine ale Universității de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” și o mamă cu un copil, pe o stradă din Chișinău, a fost discutat la consiliul de etică al instituției. USMF a remis un comunicat de presă în care a anunțat că studenții străini au fost adunați într-o ședință în care li s-a vorbit despre normele de comportament. În același timp, studentele implicate în acest caz particular vor fi audiate de comisia de etică a instituției.
Agora.md