Protestul veteranilor de război, subiect de știri pentru unele instituţii media versus tăcere pentru altele
Zeci de veterani ai războiului de pe Nistru au participat miercuri, 18 noiembrie, la un protest pentru a-şi manifesta indignarea faţă de felul în care au fost trataţi camarazii lor de către forțele de ordine, la Varnița, pe data de 15 noiembrie, în ziua turului doi al alegerilor prezidențiale. Combatanţii au protestat în fața mai multor instituții ale statului și au cerut demisia ministrului de Interne, Pavel Voicu, invocând că, în ziua alegerilor, au fost îmbrânciți și gazați la Varnița. Protestatarii au înaintat și o plângere la Procuratura Generală. În baza sesizărilor manifestanţilor, câţiva deputaţi au anunțat o moțiune simplă împotriva ministrului Voicu, în cadrul ședinței din 19 noiembrie a Parlamentului.
Evenimentele au atras atenţia mai multor instituţii de presă. Cele mai multe redacţii au relatat detaliat subiectul, cu fotografii şi secvențe video de la locul desfăşurării acţiunilor, precum și cu opinii ale combatanţilor prezenți la protest (Jurnal.md, Jurnaltv.md, Newsmaker.md, Radio Chişinău, TV8.md, Zdg.md, IPN.md şi altele). Pe de altă parte, subiectul a lipsit de pe agenda altor instituţii media (A-tv.md, Ntv.md, Politics.md, Evenimentul.md), care au preferat să informeze, în schimb, despre avizarea, de către Comisia parlamentară protecție socială, sănătate și familie, a unui proiect de lege prezentat de Guvern, potrivit căruia, „Din 2021, veteranii de război vor primi indemnizații majorate” şi/sau despre un „Proiect de Guvern: Familiile militarilor vor primi pensie de la stat în cazul pierderii întreținătorului”.
Independent.md a evidenţiat în titlu unul din sloganele protestatarilor – „Proteste în fața sediului MAI. Veteranii războiului de la Nistru cel demisia lui Voicu: «Am scăpat de kuliokul principal, dar în instituțiile statului mai avem multe kulioace»”. Iar portalul Agora a pus accent pe moțiunea reprezentanţilor Platformei DA pe numele șefului de la Interne – „Platforma DA planifică o moțiune simplă pe numele ministrului Pavel Voicu, la ședința plenară de joi”.
Vedeţi mai jos selecţia de ştiri.