Presa despre „Inamicii Presei”
Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) a amplasat miercuri, 11 mai, un nou panou cu genericul „Inamicii Presei” în fața Parlamentului. Și în anul curent, pe indezirabilul Panou al Rușinii s-au regăsit mai mulți demnitari care au atentat la libertatea de exprimare din Republica Moldova — fie prin declarații neadecvate, fie prin acțiuni și inițiative legislative ce s-au soldat cu îngrădirea drepturilor jurnaliștilor. Evenimentul, organizat pentru al doilea an consecutiv, s-a aflat în atenția reporterilor, care au reflectat pe larg în știrile lor despre acest subiect.