4.466 vizualizări

AstraZeneca vs. Sputnik. Cum a arătat startul campaniei de imunizare în Republica Moldova în știrile de pe micile ecrane

Campania de vaccinare împotriva coronavirusului a început în Republica Moldova marți, pe 2 martie.  Medicii sunt primii care au beneficiat de vaccinul AstraZeneca, oferit autorităților de la Chișinău de către România, prin intermediul unei donații. Primul moldovean imunizat a fost Alexandru Botezatu, șeful secției de terapie intensivă de la Spitalul Clinic Republican.  

Evenimentul a fost mediatizat diferit de instituțiile de presă din țară.

Postul TVR Moldova, bunăoară, a reflectat startul campaniei de vaccinare cu accent pe faptul că vaccinurile fac parte din donația statului român. În principalul buletin de la ora 18:00, redacția i-a dedicat patru știri. „S-a dat startul campaniei de vaccinare” este titlul primei știri din buletin, în care prezintă cum se vaccinează primii lucrători medicali. În a doua știre – „Imunizarea anti-Covid a început și la Bălți” – sunt incluse sincroane prin care „medicii de la Bălți au mulțumit României pentru vaccinuri și au spus că le urmează exemplul (referindu-se la procesul de imunizare)”. Celelalte două știri informează despre reacțiile ce pot apărea în urma administrării preparatului AstraZeneca și fac un bilanț al numărului total al celor imunizați în prima zi, conform datelor Ministerului Sănătății. 

De cealaltă parte, televiziunile afiliate Partidului Socialiștilor, informează despre campania de imunizare tocmai la mijlocul buletinelor de știri, în știri foarte scurte, iar accentul s-a pus pe faptul că „Maia Sandu refuză să se vaccineze cu vaccinul donat de România, motivând că se va vaccina când va fi nevoie”. „Maia Sandu refuză să i-a exemplul de la omologii săi”, spune bunăoară jurnalista de la NTV Moldova. În știre se mai menționează că „România s-a răzgândit. Inițial trebuia să livreze vaccinul Pfizer, apoi Moderna, ca în final să doneze AstraZeneca”.  

„Exemplul Maiei Sandu este urmat și de medici”, continuă redacția NTV într-o altă știre. În material se spune că „zeci de medici refuză să se vaccineze cu vaccinul AstraZeneca având dubii în calitatea lui, aceștia recurg la șiretlicuri prezentând certificate precum că le-ar fi contraindicată vaccinarea”. A patra știre abordează subiectul eficienței vaccinului rusesc Sputnik-V: „Medicii moldoveni confirmă că vaccinul rusesc Sputnik este sigur și eficient și poate fi folosit și în Republica Moldova”. Postul Accent TV a abordat tematica imunizării promovând aceleași subiecte și mesaje în buletinul principal al serii de 2 martie.

Canalul ProTV Chișinău, în știrea din aceeași seară, a informat atât despre primii medici vaccinați și impresiile acestora, cât și despre faptul că „termenul de livrare a vaccinului a fost amânat de câteva ori, până a ajunge la Chișinău”, iar în țara noastră procesul a demarat mai târziu „comparativ cu România, unde campania de imunizare a început cu mult timp în urmă”.

 

Vedeți mai jos o selecție de știri.

S-a dat startul campaniei de vaccinare

În Republica Moldova s-a dat astăzi startul campaniei de vaccinare împotriva noului coronavirus. Primul medic imunizat a fost Alexandru Botizatu, şeful Secţiei de Terapie Intensivă a Spitalului Republican din Chişinău, instituţie unde se tratează pacienţii cu forme grave ale bolii. Rând pe rând, cadrele medicale au venit la punctele de vaccinare cu speranţa că vom scăpa cât mai repede de virusul inamic.
TVR Moldova

A început campania de imunizare

În timp ce în statele europene campania de vaccinare anti-Covid e în toi, la noi a început abia astăzi. Primul medic care a primit o doză AstraZeneca este Alexandru Botizatu, șeful secției Anestezie și Terapie Intensivă de la Spitalul Republican. Ulterior au început să fie vaccinați și medicii de la Institutul de Medicina Urgentă. După ce asistenta medical i-a prezentat doctorului Alexandru Botizatu vaccinul care urma sa –i fie administrat, acesta și-a dat acordul iar colega sa i-a introdus serul.
Pro TV Chișinău

Maia Sandu refuză să se vaccineze

Maia Sandu refuză categoric să se vaccineze cu preparatul care i-a fost livrat Republicii Moldova de România. Întrebată astăzi din nou de jurnaliști când urmează să-și administreze preparatul ea a oferit același răspuns - mai întâi, să se vaccineze medicii. Spre deosebire de Maia Sandu, liderii țărilor din regiune s-au alăturat campaniei globale de imunizare și s-au vaccinat printre primii.
NTV Moldova