STOP FALS! Primul pas pe calea integrării europene a fost legalizarea căsătoriilor între cuplurile de acelaşi sex

0

Agenţia de presă „Naţionalinaia slujba novostei”, care livrează ştiri mai multor posturi de radio din Federația Rusă, a inserat, pe 18 noiembrie 2015, o declaraţie a unui deputat din Sankt-Petrersburg, Vitali Milonov, care sugerează că Republica Moldova a legalizat căsătoriile între cuplurile de gay şi lesbiene. „De exemplu, Moldova, care a încercat să meargă pe calea integrării europene, primul lucru care a fost nevoită să-l facă a fost să adopte un pachet de legi ce legalizează căsătoriile între cuplurile de acelaşi sex. În Ucraina a fost o condiție similară – adoptarea unui pachet de legi care liberalizează atitudinea față de perverși de tot felul”, a spus Milonov.

În aceeaşi zi, pe 18 noiembrie, portalul moldovenesc Noi.md a publicat, la rubrica „Analitică”, un articol intitulat „Curtea Constituțională examinează problema recunoașterii căsătoriilor unisex”, în care autorul menționează: „UE cere ca realitatea moldovenească să corespundă complet standardelor europene de drept. La acestea a început să se refere în ultimul timp și recunoașterea căsătoriilor unisex. Dacă până nu demult autoritățile moldovenești îi convingeau pe oameni că în Moldova căsătoriile dintre persoanele de același sex nu vor fi legalizate în niciun caz, astăzi Curtea Constituțională a țării, din proprie inițiativă, se ocupă de examinarea acestei probleme”. Autorul articolului nu face trimitere la surse atunci când anunţă că magistraţii Curţii Constituţionale examinează chestiunea din proprie iniţiativă.

Rodica Secrieru, Secretarul General al Curţii Constituţionale, afirmă că această informaţie este o invenţie pură şi că nu există nicio sesizare pe rol în chestiunea căsătoriilor între cuplurile de acelaşi sex. „Articolul e cusut cu ață albă, or, Curtea Constituţională nu poate examina nimic din proprie inițiativă, ci doar la sesizare”, a menţionat Secrieru.

Adoptată la 25 mai 2012 şi intrată în vigoare la 1 ianuarie 2013, Legea cu privire la asigurarea egalităţii, care a trezit numeroase critici din partea bisericii și a unor politicieni, nu conţine prevederi ce ar permite căsătoriile între persoanele de același sex, se spune într-un comentariu al Ministerului de Externe şi Integrării Europene oferit Asociației Presei Independente (API). „Această lege are drept scop prevenirea şi combaterea discriminării, asigurarea egalităţii tuturor persoanelor aflate pe teritoriul Republicii Moldova, fără deosebire de rasă, culoare, sex, naţionalitate, religie etc. Totodată, această lege a fost şi o condiţionalitate pentru obţinerea regimului liberalizat de vize, în baza căruia cetăţenii Republicii Moldova pot călători liber în UE începând cu luna aprilie 2014, iar implementarea acesteia nu afectează în niciun fel instituția tradiţională a căsătoriei”, se spune în comentariul Ministerului de Externe. În articolul 7 al Legii, intitulat „Interzicerea discriminării în câmpul muncii”, se interzice orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă pe baza criteriilor stabilite de lege, care au drept efect limitarea sau subminarea egalităţii de şanse sau tratament la angajare sau concediere, în activitatea nemijlocită şi în formarea profesională. Acelaşi articol interzice discriminarea pe bază de orientare sexuală în domeniul angajării în muncă şi al ocupării forţei de muncă.

Expertul moldovean Leonid Litra, cercetător principal la Institutul de Politică Mondială de la Kiev, spune că pachetul de legi anti-discriminare adoptat de Parlamentul de la Kiev pe 12 noiembrie, din a şasea tentativă, este similar celui din Republica Moldova. „El prevede un mecanism de combatere a discriminării în societate, inclusiv la angajare, şi se referă la toate tipurile de discriminare: şi în cazul persoanelor cu dizabilități, şi pentru cei discriminați pe motiv religios sau etnic, ori din cauza orientării sexuale. Ideea falsă că s-ar fi legalizat căsătoriile persoanelor de acelaşi sex este promovată în Ucraina de către organizații pro-ruse. Este, de exemplu, „Ukrainskii vîbor”, o organizație finanțată şi coordonată de oamenii Moscovei. Ei au lansat foarte multe zvonuri nu doar despre această lege, dar şi despre Acordul de Liber Schimb şi Acordul de Asociere la UE, semnat de Ucraina”, a spus Leonid Litra.

Valentina Basiul

_________________

Articolul a fost realizat în cadrul Campaniei media împotriva informaţiei false şi tendenţioase – STOP FALS!, desfăşurată de Asociaţia Presei Independente (API), Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) şi Asociația VIP a Telejurnaliștilor Independenți din Moldova (ATVJI).