Zoom a închis temporar contul unor activiști din Statele Unite care au creat o întâlnire online pentru a comemora reprimarea protestelor din Piața Tiananmen, relatează The Guardian, transmite Hotnews.ro.
Activiștii pentru drepturile omului din Statele Unite au apelat la Zoom, care a devenit o aplicație indispensabilă pentru mulți în perioada carantinei, pentru a conecta peste 250 de persoane în vederea comemorării reprimării brutale a demonstrației pro-democrație din Piața Tiananmen din 4 iunie 1989. Zoom a admis că a suspendat temporar contul activiștilor, un purtător de cuvânt al companiei declarând că „la fel ca orice companie globală, suntem nevoiți să aplicăm legile din jurisdicțiile în care operăm”.
„Când are loc o întâlnire cu participanți din mai multe țări, aceștia trebuie să se conformeze legilor locale din țările respective”, a adăugat purtătorul de cuvânt. Activiștii și-au exprimat furia asupra acțiunii, afirmând că Zoom ar fi putut lua decizia sub presiunea directă a liderilor comuniști chinezi. „Dacă s-a întâmplat acest lucru, Zoom se face complice în ștergerea amintirilor despre masacrul din Piața Tiananmen în colaborare cu un guvern autoritar”, a notat China Umanitară într-un comunicat.
Autoritățile de la Beijing iau măsuri excepționale în fiecare an pentru a interzice comemorarea reprimării brutale a protestelor din Piața Tiananmen în timpul căreia armata a ucis sute de protestatari neînarmați, numărul victimelor depășind 1.000 după unele estimări.