Revista săptămânală germană Der Spiegel a dezvăluit miercuri, 19 decembrie, că unul dintre jurnaliştii săi vedetă, recompensat cu numeroase premii, îşi falsifica de mulţi ani articolele, transmite dcnews.ro, cu referință la AFP.
Este vorba despre jurnalistul Claas Relotius, în vârstă de 33 de ani. Mai întâi acesta a fost freelancer, iar apoi a fost angajat de redacția săptămânalului german Der Spiegel.
Confruntat cu acuzațiile venite din partea unui coleg, el a fost nevoit să recunoască faptul că a falsificat articole timp de mai mulți ani și și-a înaintat demisia, a anunțat Der Spiegel.
În total, cel puțin 14 articole au fost inventate, printre care unul referitor la un yemenit care a petrecut 14 ani fără motiv la închisoarea de la Guantanamo și un altul despre Colin Kaepernick, jucător de fotbal american care poza cu un genunchi la pământ în timpul intonării imnului american, pentru a protesta la adresa inegalităților rasiale. Class Relotius pretindea că i-a intervievat părinții.
El i-a explicat redactorului-șef că a inventat subiecte încă de la începutul carierei, când nu avea un unghi de abordare a subiectului sau surse interesante.
„În ultimii ani, Der Spiegel a publicat circa 60 de articole ale reporterului și redactorului Class Relotius. El a recunoscut acum că în mai multe cazuri a inventat ori poveștile, ori a falsificat unele informații”, afirmă redacția. Săptămânalul va face o anchetă internă pentru a înțelege cum au putut intra astfel de invenții în agenda editorială în ultimii ani.