Revoltător: jurnalist englez la vânătoare de români, cum inventează presă străină reportaje în estul sălbatic

0

Doi bărbați mascați, cu tricouri călcate la dungă, dezvelesc câteva arme în portbagajul unui jeep hărtănit, fără numere de înmatriculare. Scot una care seamănă cu un Kalașnikov și o dau de pământ, ca să arate că e rezistentă.

„E arma preferată a teroriștilor, nu a infractorilor obișnuiți”, spune Stuart Ramsay, un jurnalist multi-premiat de la televiziunea britanică Sky News. A venit să se întâlnească cu „romanian mafia gang”, pe niște dealuri împădurite din nordul țării. „Cea mai mare parte a acestor arme ajunge în vestul Europei.”

  • Astea sunt arme de calitate, traficate din Ucraina în România, apoi în străinătate. E posibil ca ele să ajungă în mâinile teroriștilor?
  • Sigur, dacă ai bani, nu-mi pasă cine ești. Le pot vinde oricui.

Jurnalistul se întoarce mulțumit la Londra și publică interviul cu „mafioții” români, apoi bagă imagini de la atentatele din Paris și cu un englez cu cravată albastră care confirmă că autoritățile britanice sunt în alertă.

„Investigația”, difuzată de Sky News pe 6 august, e falsă cap-coadă.

Cei doi „contrabandiști” erau de fapt niște vânători, veri între ei. Eu susțin că li s-a spus că vor figura într-o campanie de Crăciun împotriva armelor. Un tovarăș din copilărie a venit din Anglia cu doi cameramani și un reporter care voiau imagini cu români traficanți de arme. Traficanți n-a găsit, dar i-a combinat pe cei doi veri să facă figurație.

Armele „pentru teroriști” erau doar puști semi-automate, cu care fugăreau mistreți, fazani sau iepurași. „Kalashnikovul” nu e de război, ci o variantă românească adaptată pentru vânători.

Pentru spectacolul ăsta, britanicii au plătit 2000 de euro – 1000€ intermediarului, 1000€ actorilor.

La trei zile după difuzarea materialului, mascații de la DIICOT i-au săltat pe cei doi veri, Levente Pantics și Csaba Pantics, și pe intermediarul Aurelian Szanto. Românii au stat în arest preventiv 60 de zile, iar acum sunt anchetați pentru constituirea unui grup infracțional organizat, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și comunicarea de informații false. Procurorii i-au acuzat că au pus în pericol siguranța națională și toată țara le-a sărit în cap că ne-au făcut de râs.

DIICOT a cerut autorităților britanice să-l interogheze pe reporterul Ramsay, dar n-a primit nici răspuns.

Chiar și după ce numeroși experți au arătat că materialul e o făcătură, SkyNews a declarat:

We fully stand by the story.

Stuart Ramsay a răspuns la acuzații pe Twitter, în stilul lui Trump:

190 de plângeri au ajuns la autoritatea de reglementare a audiovizualului din Marea Britanie, care a studiat situația timp de șase luni și a hotărât că nu e nici o problemă. “Not in breach.”

Pentru englezi, România vinde în continuare arme teroriștilor din Paris.

Fals:

“Stuart Ramsay: Cea mai întrebată armă e AK-47, arma preferată a teroriștilor, nu a infractorilor obișnuiți”

+ Adevărat:

Arma din imagine nu e un AK-47, ci o armă semi-automată românească de tip WUM, cu încărcător mic. Folosirea acestor arme a fost interzisă când a aderat România la Uniunea Europeană, iar în prezent, pentru ele există doar drept de deținere, nu și de folosire. Cele peste 390 de persoane care le mai dețin au voie să le scoată din casă doar cu acordul scris al Poliției.

Făcătura SkyNews e un exemplu extrem al felului în care mulți jurnaliști străini abordează subiecte din România, estul sălbatic.

Editorii monitorizează psihozele publicului și construiesc mai multe scenarii din trending keywords și îl aleg pe cel care stârnește mai multă frică. Apoi trimit reporterii în țara respectivă să găsească personaje care să ilustreze povestea deja făcută.

Personajele sunt de multe ori niște prăpădiți care nu știu pe ce lume trăiesc. Pot fi boschetari momiți cu mâncare și băutură sau cetățeni care nu înțeleg o iotă engleză și repetă după reporter. Străinii vin cu bani și românii livrează orice.

Reporterii mai zeloși inventează informațiile cu totul, iar fake news-urile aduc audiență, faimă și bani. Publicul își confirmă xenofobiile și se radicalizează.

Personajele din reportajele aranjate rămân cu gura căscată când văd ce se difuzează până la urmă. Rămân pradă poporului furios și autorităților care se agită să salveze onoarea.

„Ne-am luat țeapă, cu alte cuvinte”, spune Levente Pantics. „Aștept să mi se încheie situația și îi voi da în judecată pe englezi.”

Csaba Pantics, unul dintre ei doi „traficanți”, un cetățean pasionat de vânătoare. „Poți scrie orice despre oricine, mai ales dacă e vorba de români sau bulgari. Cu cât sunt mai departe geografic, cu-atât sunt mai dezumanizați în presă”, spune Richard Peppiat, fost reporter la tabloidul britanic Daily Star. „Ce-or să facă? O să depună plângeri? O să ne dea în judecată?”

Reporterii români sunt adesea contactați de jurnaliști străini care dau comandă de persoane care să se potrivească cu scenariul. În august 2006, reporterul Maz Mahmood, de la fostul tabloid News of the World, îi trimitea un mail jurnalistului de investigații Ștefan Cândea.

Căutăm următoarele tipologii de personaje:

  • O familie săracă. Vrem să ne spună cum se chinuie să supraviețuiască în România și cum ar câștiga mai mult ca șomeri în Marea Britanie.
  • proxeneți și prostituate. Mi-au spus fetele de aici, din Londra, că o mulțime de prostituate se pregătesc să vină. Avem nevoie de un proxenet și poze cu fetițe.
  • infractori. Cu cât mai periculoși, cu atât mai bine. Cunoști vreun pedofil condamnat cu care am putea vorbi? Dacă am găsi unul care ne-ar spune că s-ar muta în Anglia ar fi fantastic!

(…) Înțeleg că ai un program încărcat, dar te vom plăti în funcție de eforturile tale. 1000 de lire pentru materialul cu pedofilul, de exemplu.

Articolul nu a mai fost scris, iar Maz, cunoscut în presa britanică pentru stilul controversat de a face investigații și denumit și Fake Sheikh, e azi în pușcărie pentru obstrucționarea justiției.

News of the World a fost închis în 2011, după ce jurnaliștii au fost prinși ascultând telefoanele mai multor persoane.

 Anul trecut, în Republica Moldova au fost niște proteste uriașe după ce s-a descoperit că mai-marii țării au furat un miliard de dolari. După ce am publicat un text despre asta m-a contactat o franțuzoaică. Voia să filmeze un reportaj pentru o televiziune franco-germană și avea nevoie de un localnic pe teren.

A citit tot ce-a găsit despre subiect, a schițat un scenariu, l-a umplut cu replici luate din articole și l-a propus producătorului. Tipul a zis oui, je l’aime și a trimis-o la Chișinău.

În Moldova, situația s-a complicat. Oamenii nu mai aveau aceleași opinii și refuzau să-și reia ideile enunțate pentru presă anterior. Franțuzoaica avea de respectat un scenariu, era panicată și speriată. “Vhreau doahr să-mi rhepetați ce-ați mai spus”, le tot zicea. “Ați declahrat threaba asta, eu nu fac ficțiune!”

După negocieri, unii cedau și repetau după franțuzoaică. Cei care au refuzat n-au mai intrat în reportaj.

„You don’t need facts”, spune Richard Peppiatt, fostul reporter Daily Star despre felul în care se făcea presă la tabloid.

„Dacă aveam o declarație, aveam un articol. Trebuia să sunăm un parlamentar sau un think tank, să le spunem că am auzit că niște bulgari încearcă să se strecoare în țară pe niște dirijabile, de pildă, iar ei să dea ceva de genul «uite, un alt exemplu de eșec al politicii de emigrare! – blablabla». Și așa ne căpătam subiectul! Nici măcar nu conta dacă ce le spuneam noi era adevărat sau nu. Puteam scrie orice ne trecea prin cap.”

De cele mai multe ori, subiectele sunt alese prin sondaje telefonice. Daily Star și Daily Express, de pildă, aruncă întrebări de genul: “Ar trebui musulmanii forțați să mănânce sandwich-uri cu bacon?”, iar 95% din răspunsuri sunt DA. Mesajele sunt ieftine, o liră pe SMS. “O întrebare despre imigranți sau musulmani generează un număr triplu sau cvadruplu de apeluri față de orice legat de fotbal, de pildă”, spune Richard.

Peppiat și-a dat demisia în 2011 și a acuzat Daily Star că își lustruiește articolele după criterii ideologice, iar editorii inventează citate. Își amintește că una dintre colegele lui i-a spus la un moment dat editorului ei că subiectul – unul despre musulmani – nu stătea în picioare. Drept pedeapsă, au forțat-o să scrie, timp de trei săptămâni în șir, toate materialele din ziar împotriva imigranților și a musulmanilor. A apucat-o o depresie atât de cruntă, încât a cedat și și-a dat demisia.

În februarie 2013, un reporter de la Daily Mail a aterizat în Ferentari. Guy Adams a găsit niște boschetari cu buzele crăpate și brațele ciuntite, i-a tras în poze și a speriat vestul cu următorul titlu: „«We want to get in your country before someone locks the door»: shocking investigation into the coming wave of immigration from Romania and Bulgaria”.

Articolul a fost publicat cu un an înainte de eliminarea restricțiilor de pe piața muncii pentru români și bulgari. Reporterii susțineau că cei patru amărâți, care-și beau zilele și nopțile sub o țeavă cu apă caldă, urmau să plece în Anglia, la muncă. Colegul nostru, Ștefan Mako, s-a dus să-i caute pe fioroșii invadatori. Oamenii nu aveau niciun plan de plecare. „Erau distruși”, își amintește. „Mergeau până la butic să-și cumpere de băut și asta era viața lor. Stăteau în niște cartoane, dormeau toată ziua, abia vorbeau. Erau morți.”

Englezii le-au adus mâncare, niște bani și țigări. Atunci când i-au întrebat dacă ar vrea să meargă în Anglia la muncă, prăpădiții au spus da. „Păi, dacă sunt bani, cum să nu? Fratele meu, dacă-mi dai un loc de muncă, eu vin acum!”

Pentru străini e super simplu să mintă, spune Mako. „Când nu te verifică nimeni, e ușor să-ți construiești o aură de mare profesionist. Ești la 3000 de km, ești super credibil și multi-premiat. E și o chestie de standarde ale întreprinderii la care lucrezi. Nu știu dacă cineva de la BBC ar face așa ceva.”

„Publicațiile fac enorm de mulți bani cu subiecte din astea”, spune Jon Danzig, fost jurnalist BBC, autorul a mai multor articole în care a analizat derapajele etice în presa britanică.

„Știrile false care promovează xenofobia sunt foarte profitabile. Gândiți-vă la următorul lucru: The Guardian are probleme financiare, The Independent a renunțat la ediția printată, jurnaliștii de la Daily Express n-au avut o mărire de salariu de ani de zile, însă Daily Mail, care publică articole false aproape constant, are cea mai populară ediție online din lume – 190 de milioane de vizitatori pe lună!”

Toată combinația asta de jurnalism precar și minciuni despre România și Uniunea Europeană a adus țara noastră în punctul în care se află acum”, crede fostul jurnalist BBC. „Nu mai e vorba doar despre Brexit, e despre ce fel de țară vrem să avem. Iar drumul ăsta e unul greșit.”

Jurnaliștii mercenari

Ca să-și documenteze articolele în străinătate, jurnaliștii au nevoie de fixeri locali – o îndeletnicire de care puțini din afara breslei noastre știu. Fixerul primește un scenariu pe mail și, în schimbul unui salariu, găsește personajele care corespund cerințelor. Stabilește întâlnirile și interviuri, traduce, și, dacă e cazul, conduce autovehicolul cu ziariștii de altă naționalitate.

Fixerii sunt de obicei jurnaliști începători sau cu experiență. Transferul dintre reporterul local și cel străin se realizează în felul următor: străinu’ vine cu banu’, românu’ cu cunoștințele. E o situație win-win: unul face bani, celălalt pleacă cu gloria. Uneori, fixerii o dau în bară. Înscenează chestii sau plătesc alți oameni, iar asta nu se întâmplă doar în România. „Un tip din Albania mi-a povestit că știa fixeri care-și puneau prietenii să recite replici pentru corespondenți, apoi îi plăteau din propriul salariu”, spune Colleen Murrell, autoarea volumului „Foreign Correspondents and International Newsgathering: The Role of Fixers”.

În Irak, cei care nu erau de acord cu viziunea politică a potențialului intervievat le spuneau jurnaliștilor străini că omul era plecat din țară ori că drumurile până la domiciliul respectivului erau blocate.

Teroristul impostor

Jurnalistul Sky News care i-a filmat pe așa-zișii traficanți de arme români nu e la primul derapaj. În martie 2015, Stuart Ramsay a zburat în Turcia pentru un interviu cu un dezertor ISIS. Tipul era un impostor.

„Saleh e singura persoană care l-a văzut pe Jihadi John în timp ce omora oameni și a acceptat să vorbească despre asta”, anunță Ramsay la începutul materialului.

Jihadi John e porecla teroristului ISIS care l-a decapitat în 2014 pe jurnalistul american James Foley, apoi a postat filmările pe Youtube. De atunci, s-a ocupat de prizonieri din alte țări. I se mai spunea și „asasinul-șef al străinilor”. Saleh îi povestește lui Ramsay cum a lucrat cu Jihadi John. Dezertorul poartă un trenci negru și are fața și mâinile acoperite. Ramsay e așezat lângă el pe o saltea înflorată, într-un subsol cu pereții pătați.

Dar și acel interviu a fost aranjat.

Sky News a plătit bani buni pentru interviul ăla”, spune Memet Aksakal, un jurnalist turc care-i cunoaște atât pe Saleh, cât și pe fixerul lui Ramsay. Memet face fixing de ani buni. „După ce Sky a difuzat reportajul, am fost și eu la tipul ăsta, Saleh, cu o televiziune japoneză”, spune. „Și ei i-au dat o căruță de bani pentru interviu.”

Memet îl cunoaște pe fixer, dar refuză să ne dea numele lui. „Omul e refugiat sirian. Încă lucrează cu Sky. N-ar spune nimic dacă asta ar însemna să-și piardă jobul.” E absolut convins că Saleh minte de îngheață apele. „Spunea numai prostii. Toate lucrurile alea se găsesc în presă. Oricine se uită la televizor putea spune aceleași lucruri în locul lui. Din punctul meu de vedere, putea fi un membru de familie al intermediarului care a aranjat interviul”.

Ramsay se strecoară pe lângă adevăr ca o felină. Nu afirmă niciodată că ceea ce spun oamenii e adevărat. Verbul lui preferat e „claim” (n.r. susține). Saleh „susține” că a fost martorul unor execuții. Oamenii ăștia „susțin” că pot vinde arme teroriștilor. Reporterul nu-și asumă nici o responsabilite. Se ascunde în spatele avocaților și a departamentului de PR al televiziunii. După zeci de mailuri și telefoane, Sky News ne-a răspuns: „suntem mulțumiți că materialul respectă regulile noastre editoriale.”

Actor în teatrul de război

În Rusia, anul trecut, John Sparks, un alt corespondent Sky News, a trecut la un alt nivel: a plătit un actor profesionist să spună bazaconii pe cameră. Investigația “Revelead: Russia’s “Secret Syria Mercenaries”, o gogomănie cap-coadă, e despre mercenarii secreți ai Rusiei în Siria. În august anul trecut, când a fost difuzată, a făcut înconjurul lumii. Avea cuvinte cheie din Google Trends: război, mercenari, Putin, Siria.

„Luptătorii sunt trimiși în misiuni sinucigașe”, spune Dmitri, un soldat antrenat în secret și plătit de Guvernul Rusiei ca să lupte în Siria de partea lui Bashar Al Assad. „Mergeam în recunoaștere. Prietenii mei mureau. După noi, veneau trupele lui Assad.”

Dmitri e personajul principal al anchetei lui Sparks. Rusul are fața blurată și vocea îngroșată. La începutul materialului, e arătat în timp ce trage din greu la paralele și face flotări. Pe fundal, un băiețel lovește furios un băț de niște iarbă uscată. Dmitri a fost recrutat de unitatea paramilitară Wagner în timpul serviciului militar.

Interviul e însoțit de imagini puternice: tancuri uriașe în deșert, soldați alergând în șir indian, bubuituri, cartiere întregi rase de pe suprafața pământului. „Cel mai important lucru pentru noi erau banii”, spune Dmitri cu voce răgușită în reportaj. „Toată lumea are nevoie de bani făcuți ușor.” E poate singura parte adevărată din interviu. Banii sunt motivul pentru care rusul a acceptat să mintă pe cameră.

Dmitri nu e un mercenar fioros din Siria, ci un actoraș cu față blândă la teatrul „Oleg Budankov” din Moscova pe nume Aleksandr Agapov.

„De ce-am făcut asta? Pentru bani. Nici măcar nu știu unde sunt, pe hartă, toate orașele alea pe care le silabiseam cu chiu, cu vai, acolo.” Spune că a ajuns în această schemă prin intermediul unui amic – tovarășul lui Agapov o cunoștea pe Anastasia, fixerița lui Sparks. Anastasia i-a oferit o sumă consistentă pentru interviu – 1600 de euro. „Ca să mă pregătesc, am citit singurul articol disponibil pe Internet și am reținut informațiile, așa cum fac cu orice scenariu”, spune Agapov.

În camera de hotel, Agapov a băut un ceai cu Sparks și Anastasia, apoi au filmat tărășenia. „Sincer să fiu, le-am spus multe bullshit-uri și și-au dat seama, pentru că zâmbeau. Știau că nu e adevărat. Spuneam minciuni despre arme și alte cele.”

La final, Sparks l-a întrebat dacă nu are poze din Siria, iar Agapov, care a făcut armata în Republica Cecenă, i-a trimis două fotografii de atunci. Sparks le-a folosit în material, dar i-a blurat fața. Ambele fotografii se regăsesc pe contul lui Agapov de vkontakte. Niciuna nu e din Siria.

 După difuzarea materialului, Agapov a început să aibă remușcări. Sora lui Agapov l-a sunat panicată. De ce-ai făcut măgăria asta, uăi, băiete? Prietenii și familia i-au bătut și ei obrazul. „Urăsc că am acceptat să fac asta.” „Dacă aș putea da timpul înapoi, aș refuza o astfel de ofertă”, spune Agapov. Trădase și i-a părut rău. Și-a sunat un camarad care lucra la un post de televiziune națională și și-a recunoscut spășit fapta. Ca să demonstreze că cel din imaginile blurate e chiar el, le-a dat jurnaliștilor ruși înregistrarea întregii convorbiri. Am ascultat-o și noi.

„Nu mai fac din astea, nu am nevoie de așa ceva”, îmi spune pe Skype și sunetul ajunge hârșâit până la București. „Eu sunt artist, am spectacole de teatru, merg la castinguri.” În prezent, Agapov joacă în „Trebuie să fim adevărați”, o adaptare după romanul rusesc „Mâine a fost război” de Boris Vasiliev. Are rolul unui copil care supraviețuiște unei drame și ajunge singurul adult din toată povestea. Pe el nu l-a arestat nimeni.

Am fost drăguță cu jurnaliștii

Undele de șoc ale reportajelor false afectează uneori comunități întregi. În Carei, un orășel oropsit din nordul României, o fabrică s-a închis în urma unui articol și 130 de oameni au rămas pe drumuri.

În noiembrie, The Sun publica o investigație care a stârnit furori în toată Europa: „EGGSPLOITATION EXPOSED: Kids aged SIX making toys for Kinder Eggs as ‘slave’ workers are paid just 22p-an-hour for 13 hour shifts”. Materialul începea cu poza unor copii români care asamblează jucării Kinder împreună cu mama lor. Sunt așezați pe o canapea extensibilă cu tapițeria năclăită, într-o cameră cu pereți tapetați și lumină proastă. Nick Parker, autorul articolului din The SUN, începe textul în felul următor: „The Sun a descoperit copii de până la șase ani folosiți ca sclavi pentru asamblarea jucăriilor Kinder. Familii întregi muncesc pe brânci în casele lor dărăpănate din România pentru a pregăti jucăriile adorate de milioane de copii din Marea Britanie” Fotografia e înscenată. Jurnaliștii i-au rugat pe cei doi copii să stea lângă mama lor, apoi au chemat-o și pe nepoata Timeei Jurj, femeia din poză. „Facem o reclamă pentru companie”, au mințit, apoi le-au spus că ar putea să primească un loc de muncă în Anglia.

Familia a stat frumos la poză. Atât Ferrero, producătorul ouălor Kinder, cât și DGASPC Satu Mare n-au descoperit dovezi legate de implicarea copiilor în muncă. Cu toate astea, fabrica din Carei s-a închis.

„Copiii mei nu asamblează jucării”, îmi spune Timea la telefon câteva săptămâni mai târziu.

„Au venit după mine și jurnaliștii au exclamat «Wow, aveți și copii!» și au băgat-o și pe fetița soră-mii acolo. «Hai să faci și tu o poză cu mătușa.» Ne tot ziceau «Uită-te aici, uită-te acolo»…” I-am scris femeii pe Facebook și m-a sunat într-o seară, pe la 21:00. Copiii ei făceau gălăgie în fundal: se uitau la desene animate pe calculator și se certau în maghiară. Timea s-a apucat de asamblat jucării la sfatul unei prietene, după ce a suferit o intervenție chirurgicală la stomac. „Ia, hai, mai fă și tu un pic să-ți mai iei atenția”, i-a zis femeia. Era deprimată – după operație a avut și niște complicații – așa că a acceptat.

14 lei pe un sac nu erau bani serioși, dar o făcea „ca să-mi mai ia atenția de la durere.” A fost drăguță cu jurnaliștii. I-a întrebat dacă vor cafea sau niște dovlecei la cuptor. Când s-a prins că nu filmează o reclamă, le-a zis că nu e de acord cu publicarea. „Soțul a încercat să le traducă la englezi că nu vrem și unul era mai tăcut, ăla care tot făcea pozele, dar celălalt tot zicea OK, OK, n-o să apară nimic, și până la urmă…” Boroboața a costat-o mult. Oamenii din Carei o învinovățesc pe ea pentru închiderea laboratorului. „Atâtea persoane și-au pierdut locul de muncă…”, spune. „Când merg undeva, toată lumea se uită la mine și mă bârfește. Mă numesc țigancă.

La școală, băiatului i se spune „băiatul Kinder”. După ce-a văzut materialul, Monica Radu, asistent social la primăria din Carei, a mers acasă la familie. Când a ajuns acolo, Timea era terifiată. „A început să plângă, a crezut că-i luăm copiii”, spune. Timea nu prea se descurcă în engleză. „Întrebările la care am răspuns cu «nu» nici nu au fost date”, spune.

„Au fost păcăliți”

Nu e nici măcar o jumate de milimetru o greșeală la materialul ăsta”, spune Mihai Belu, fixerul lui Nick Parker. E frustrat că o investigație „muncită ca la carte” a produs alte efecte decât alea așteptate. „Pentru un vest european, orice copil care muncește e în situație de sclavie. E o chestiune de percepție culturală.”

Nick Parker nu a manipulat. „Ei au niște politici de compliance foarte stricte!” „Li s-a promis un loc de muncă”, spune viceprimarul din Carei, un roșcovan cu ochi albaștri. „Au fost păcăliți.” Belu neagă. „N-a fost o chestiune organizată. Omul (n.r.: Cristian Jurj) a spus de o sută de ori că el ar vrea să muncească, ăștia au zis «domnule, uite, omul vrea să muncească» și eu i-am dat mailul unui prieten de-al meu care știam că face din astea, intermediază locuri de muncă. Teza că de asta ar fi depins materialul este o teză falsă.” The SUN neagă faptul că Nick Parker i-ar fi oferit un job lui Jurj, dar nu și că altcineva din echipă ar fi putut să o facă.

 Ca să convingă un alt localnic să vorbească, Nick Parker și însoțitorii lui s-au prefăcut că vor să-i cumpere casa.

„I-am lăsat înăuntru să vadă locuința”, spune Felicia Indrea. „Atunci am văzut că au început să filmeze sacii cu jucării.” Felicia e asistent social personal. Îngrijește de sora ei, Rodica, o femeie de 43 de ani cu retard mental. „Atâta noroc am avut, că nu i-o dat jucării și în mână la sora mea cu handicap. Dacă-i făceau și ei o poză, rămâneam fără nimic.” După ce-au plecat jurnaliștii, femeia s-a închis în casă și n-a mai ieșit trei zile, până când au venit polițiștii, care au început să-i investigheze. „Am fost dată la toate posturile, inclusiv la unguri!

Îi pare rău de salariul pe care îl lua de la fabrică. „Nu făceam mult, un milion jumate, două pe lună. Mie și ăia îmi erau buni, no.” Acum nu mai lasă pe nimeni în casa ei – o cocioabă cu pereții scorojiți. Vorbim cu ea în bodega de peste drum. „Mă tem de polițiști, era vorba că ne cheamă și la procese…” Soarbe dintr-o sticlă de Cola și mai scapă câte un „pizda mă-sii”.Carei e un orășel adormit, cu economie precară, din nordul României, la granița cu Ungaria. Cei 20.000 de oameni n-au multe posibilități de angajare. Pot lucra la fabrica de ulei SC Ardealul, la fabrica de mobilă Polipol sau la Continental, unde se produc piese pentru mașini. Fabricile de lapte, de cânepă și de zahăr s-au închis în primii ani după Revoluție.

„Patronul de aici a lucrat la negru, dar domnul Parker a scris minciuni”, spune Nicolae Mărcuș, proprietarul clădirii în care-și desfășurau activitatea angajații fabricii. Meșterește la o mașinărie când intrăm în fosta fabrică. Are mâinile mânjite, ne invită în birou și deschide centrala. „E frig aici, mă scuzați, că dacă nu mai e nimeni…”

„Laboratorul ăsta era foarte bun, Ferrero aducea și alți angajați aici, ca să facă schimb de experiență”, spune Mărcuș. Patronul n-a avut niciodată întârzieri cu plata chiriei. “12 ani a funcționat fabrica asta, au făcut numai ouă Kinder.” Mărcuș ne invită să facem un tur. Cei 700 de metri pătrați se întind pe trei săli imense, un grup sanitar, vestiarul și bucătăria. Peste tot e liniște. Aerul e rece și umed. Utilajele pe care le foloseau cei peste o sută de angajați au dispărut, iar becurile din tavan luminează un loc gol. Peste el, plutește răspunsul sec al ziarului The SUN: „Ancheta e validă și de interes public. Declarațiile despre sclavi au fost date de personajele din articol.”

Autori: Lina Vdovîi și Michael Bird

Sursa: http://casajurnalistului.ro/fakenews/