Raport CJI: O parte din posturile de televiziune fac partizanat politic în campania electorală

0

Mai multe posturi de televiziune monitorizate reflectă relativ neutru campania pentru alegerile locale generale și cele parlamentare noi din 20 octombrie 2019, în timp ce altele fac partizanat politic, favorizând anumiți concurenți electorali, relevă primul raport de monitorizare a comportamentului mass-mediei în campania electorală, lansat de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI).

Astfel, în perioada 20-27 septembrie 2019, în principalele buletine de știri ale celor 10 posturi de televiziune monitorizate au fost constatate următoarele tendințe de reflectare a campaniei electorale:

  • Majoritatea posturilor au oferit acces candidaților în alegeri, care au fost citați și/sau menționați în știri privind lansarea în campanie, activități de campanie etc.;
  • Majoritatea materialelor electorale au fost corecte și echidistante, prezentând neutru protagoniștii;
  • O mare parte din știrile electorale au citat preponderent candidații în alegeri, limitându-se la o singură sursă de informație, fără a trata subiectele în profunzime prin oferirea informațiilor de context, includerea altor surse etc;
  • Majoritatea absolută a materialelor au fost dezechilibrate din perspectiva egalității de gen, de cele mai multe ori în materialele relevante fiind citați bărbații;
  • Postul public Moldova 1 a avut un comportament echilibrat, oferind acces majorității concurenților electorali în știri, fără a favoriza sau defavoriza evident vreun candidat în alegeri;
  • Radiodifuzorii naționali Prime TV și Publika TV nu au favorizat masiv vreun candidat în alegeri, în timp ce candidatul Blocului ACUM/PPDA/PAS Andrei Năstase a fost defavorizat prin selecția contextului negativ al știrilor care îl vizează;
  • NTV Moldova și Accent TV l-au promovat masiv pe candidatul PSRM Ion Ceban, prin spațiul acordat și contextul pozitiv. Andrei Năstase (ACUM/PAS/PPDA) a fost reflectat mai mult în context negativ;
  • La RTR Moldova s-a remarcat o favorizare ușoară a candidatului PSRM Ion Ceban, prin selecția informației incluse în știri și numărul relativ mare de materiale care au reflectat activitățile acestuia;
  • Jurnal TV a oferit spațiu tuturor candidaților care au desfășurat activități de campanie, aceștia fiind reflectați neutru. Totodată, candidatul Blocului ACUM/ PPDA/PAS Andrei Năstase a fost prezentat și în context pozitiv în știrile privind activitățile sale în calitate de ministru de Interne;
  • Pro TV și TV 8 au avut un comportament echilibrat, fără a favoriza sau defavoriza evident vreun concurent electoral;
  • Televiziunea Centrală a favorizat reprezentanții Partidului Politic Șor, iar Ion Ceban (PSRM) și Andrei Năstase (ACUM/PPDA/PAS) au fost reflectați și în context negativ.

CJI recomandă jurnaliștilor să utilizeze rapoartele de monitorizare ca instrumente pentru autoreglementare, iar Consiliului Audiovizualului – să se autosesizeze și să folosească datele monitorizării pentru a evalua dacă posturile de televiziune oferă acces egal tuturor candidaților și respectă dreptul la informare completă, obiectivă și veridică.

Prin monitorizarea mass-media, CJI și-a propus să informeze publicul cu privire la comportamentul presei în campania electorală și accesul concurenților electorali la mass-media, dar și să sesizeze instituțiile de reglementare cu privire la tendințele în măsură să afecteze performanța mass-mediei sau să compromită abilitatea acesteia de a oferi publicului informații veridice, echidistante și pluraliste.

În total au fost monitorizați 10 radiodifuzori: Moldova 1, Prime TV, Publika TV, Jurnal TV, RTR Moldova, NTV Moldova, Accent TV, Pro TV, TV 8 și Televiziunea Centrală. Posturile au fost selectate în conformitate cu următoarele criterii: audiența/impactul (național, regional), tipul de media (audiovizual), forma de proprietate (publică, privată), limba difuzării (română, rusă).

 

Acest raport este realizat de Centrul pentru Jurnalism Independent cu suportul Fundației Est-Europene, din resursele acordate de Suedia, și suportul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și al UKAID. Opiniile exprimate aparțin autorilor și nu reflectă neapărat punctul de vedere al finanțatorilor.