Cum stopăm răspândirea știrilor false, cum este construită o știre echidistantă, care sunt tehnicile de manipulare și cum deosebim propaganda de informare – sunt câteva dintre titlurile celor zece infografice, realizate de Mediacritica.md.
Potrivit portalului Mediacritica.md, aceste infografice au rolul de a explica într-o manieră interactivă și lesne de înțeles fenomene precum manipularea și propaganda din presă.
Textul infograficelor este disponibil în limbile română și rusă pe paginile Mediacritica.md de pe Facebook, Twitter și Odnoklassniki.
https://www.facebook.com/pg/Mediacritica.md/photos/?tab=album&album_id=1775318022778478
https://ok.ru/profile/587695462681/album/855836339737
Portalul Mediacritica.md a fost lansat în martie 2016 și are misiunea de a cultiva spiritul critic al consumatorilor mass-media din Republica Moldova.
_________________________
Infograficele au fost realizate de Centrul pentru Jurnalism Independent în cadrul Campaniei media împotriva informației false și tendențioase STOP FALS!, desfășurată de Asociația Presei Independente (API), Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) și Asociația VIP a Telejurnaliștilor Independenți din Moldova (ATVJI).