Site-ul Stopfake publică un rezumat semnat de scriitorul și publicistul american Paul Goble care face referire la tehnicile propagandei rusești așa cum sunt descrise ele de romanciera și comentatoarea de la Moscova Elisaveta Aleksandrova Zorina într-un articol din Gazeta.ru, notează Europalibera.org. Redacția Stopfake precizează că acest rezumat reprezintă opiniile autorului pe care e posibil ca editorii de la Stopfake să nu le împărtășească.
Aceste tehnici includ:
– o diviziune în alb și negru a lumii, între „ai noștri” și ceilalți „străini”;
– epitete care sugerează mai mult decît descriu;
– aserțiuni repetate că aceia care îl sprijină pe Putin sînt nu numai numeroși, dar și uniți;
– jucînd jocuri cu cauză și efect deseori inversînd adevărata lor ordine;
– un cerc vicios sau tautologie în care a doua parte a unei aserțiuni este doar o repetare a primei părți;
– crearea de false dileme care nu există;
– pregătirea atentă a titlurilor, singurele la care sînt atenți majoritatea oamenilor;
– citate din experți, deseori false și și mai des scoase din context;
– a susține că „presa a spus”, când de fapt o singură instituție de presă a spus;
– folosirea de expresii ambigue, cum ar fi „așa-numitul” sau „ar putea părea” pentru a da aparența de obiectivitate;
– falsul pe față;
– teorii ale conspirației și sugerarea de motive ascunse.