La mijlocul lunii mai, la București, a fost lansată versiunea în limba română a manualului „Jurnalism, fake news & dezinformare”, publicat de UNESCO în 2018, lucrare destinată profesorilor de jurnalism și educație media, profesioniștilor din mass-media și tuturor celor care vor să cunoască mai multe despre combaterea manipulării și falsurilor.
Manualul editat de UNESCO și tradus cu sprijinul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București, este scris de experți în lupta împotriva dezinformării și abordează încrederea în presă și disfuncțiile informaționale, importanța gândirii critice și a verificării faptelor, căile de propagare a dezinformării și informării neintenționat greșite, rolul rețelelor sociale și combaterea abuzului online.
În prezent, manualul este disponibil în peste 20 de limbi, iar pe 14 mai a fost lansată și ediția în limba română. Anterior, reprezentanții UNESCO au încurajat traducerea lucrării în cât mai multe limbi: „Pe măsură ce dezinformarea se intensifică pe fundalul pandemiei, sporește și urgența de a combate dezinformarea și de a consolida jurnalismul independent, astfel încât să fie asigurată informarea în interes public. Pentru a ajuta jurnaliștii să informeze eficient în această ceață și să explice cum funcționează dezinformarea, UNESCO a lansat un apel, la 19 martie, prin intermediul rețelei Asociației Internaționale pentru Cercetare Media și Comunicare, solicitând voluntarilor din mediul academic să traducă publicația sa în cât mai multe limbi posibil, pentru o diseminare cât mai largă”.